Posts tagged ‘relaţii partinice’

Fixaţii dăunătoare

Am avut onoarea să stau la masă cu Monica Macovei într-un moment extrem de critic pentru dumneaei (imediat după ce fusese forţată de şefimea ARD, în frunte cu Blaga, să dizolve comisia de etică) şi, paradoxal, un moment potrivit pentru o solidarizare a bloggerilor de dreapta, susţinători ai criteriilor etice în politică. Un pic mai târziu am constatat că întâlnirea asta a fost din păcate, un moment de desolidarizare şi chiar de ruptură, având în vedere că un grupuleţ din cei aflaţi acolo erau suporterii (activi!) ai d-lui Blaga. Ce a urmat? Dispute personalizate, denigrări, manipulări. Nu insist…

Ca şi pân-atunci, ca şi alţi susţinători mai energici decât mine, de altfel, am continuat să văd în Monica Macovei „samuraiul” fragil capabil să-nfrunte structurile corupte, o persoană complet imună la politizare şi tentaţiile ei. Şi nu mi-aş permite vreodată să uit că fără efortul ei statul ar fi rămas prizonierul justiţiei lui bombo&comp. Continui să cred că ţara are nevoie ca de aer de oameni de felul Monicăi Macovei. Nu ştiu ce anume a determinat-o să se dezică de ea însăşi în relaţia partinică cu Blaga,  pare o reacţie de neîncredere în forţele ei ca şi-n fidelitatea susţinătorilor, dar, sigur, nu asta aş fi aşteptat. De acum MM nu se va mai reprezenta pe sine, „samuraiul” care ne uluise prin  îndrăzneală, tenacitate şi rezistenţă, ci va fi un politician obişnuit, un om de partid. Nu al oricărui partid, ci al unuia în care era socotită „procuroare comunistă”.
***
Previzibile sunt şi poziţionările faţă de subiect: dezavuare, chiar cu accente dure din partea celor care au susţinut-o  fără rezerve;  politizare cu nuanţe, în funcţie de interesele de partid (satisfacţia unor foşti aredişti, exact a celor care au făcut totul s-o scoată din joc în noiembrie, de pildă); asocierea volens-nolens cu Udrea (nu se poate fără!). În fine, dar nu în ultimul rând, reluarea aprigă a ofensivei la adresa foştilor susţinători ai MM (care, în baza nu ştiu cărui cod, al nu ştiu cărei etici, n-ar fi avut căderea să-şi arate dezamăgirea fără a fi acuzaţi de ipocrizie!) dar, atenţie (!) la pachet cu cea ţintind denigrator spre PMP şi corifeii săi.  În fine, în ciuda provocărilor iscate de acest episod, merită salutată poziţia neutră a PMP. Şi fiindcă toate curg, toate se schimbă, să preţuim ce e de preţuit, şi să urmărim, cu detaşare, ce va urma..

12 august 2013 at 17:43 70 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 918.700 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.439 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 918.700 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: