Posts tagged ‘revoluţionari’

De meserie- sifonar

Cum exodul creierelor şi al profesioniştilor, în general al tinerilor promiţători, pare de neoprit, ar trebui făcut ceva. Cine să ia locul atâtor mecanici, tâmplari, bucătari, asistente, medici, ingineri, matematicieni, chimişti, cercetători, şamd? ..Ei asta-i! Deja locul lor e ocupat de o mulţime de alţi meseriaşi prosperi! De cei care au schimbat harta ocupaţională a ţării şi climatul ei societal. Revoluţionari de meserie, sforari, tunari, combinagii şi alţi meseriaşi de bine. Oameni care au pus în practică prevederile comuniste pentru nevoile lor mult mai mari decât ale precursorilor adică ale maeştrilor nomenklaturişti şi ale activiştilor profesioniști. Meserii căutate care, în rând cu cea mai veche meserie din lume, se practică cu rezultate spectaculoase în declaraţiile de avere, în rechizitoriile de la DNA şi DIICOT, în incompatibilităţile ajunse la ANI.

Dar să nu uităm câte le datorăm! Doar ei poartă povara problemelor de stat, nu? A scăzut populaţia ţării? Se dublează populaţia parlamentului. A scăzut dramatic calitatea vieţii? S-a dus în cele patru zări zestrea de creiere? …ca şi tot ce era de valoare? Calitatea sifonăritului, agoniselile din sifonărit, cresc exponențial; model pentru noua generaţie! Totuşi, sifonar nu poate fi chiar orice novice. E un drum şi pân-acolo! Ţine de compatibilitatea cu meseriaşii experimentaţi. Nu oricine pricepe la ce e bun un parteneriat public-privat. Nu orice ageamiu comsecade are destin de parlamentar vizionar, ministru providenţial, funcţionar genial, primar gospodar. Nu oricine își poate ferici nevestele, amantele, odraslele din sifonărit. Şi nu orice primar e în stare să asigure condițiile optime pentru monopolul familiei de meserii bănoase de care vorbim. Și chiar în materie de sifonărit, nu toți sunt la fel de performanți. Prin urmare e cazul să fie recunoscută o ierahie a meseriașilor din sifonărit…

9 august 2013 at 11:36 70 comentarii

„Ridică-te, Yasser, ridică-te Calafat”

Piaţa Universităţii, reporter (în exerciţiul funcţiunii): „D-tră, de ce sunteţi aici?” Un manifestant (emoţionat) răspunde (după ceva timp de gândire): am venit ca să-l susţin pe ăăă… pe Yasser Calafat! „Pe cineee??” … „Pe cine să susţineţi?” … „Şi cine e Yasser Calafat???” … „Adică, nu ştiţi pe cine susţineţi??” …Nu ştiu…

„Peluza Catalin Hildan-Dinamo” cu un anunţ jmecher pe contul de Facebook: „Pe la 6 se anunta o plimbare prin centrul Bucurestiului”. …Şi un răspuns cuprinzător: „Multumim pe aceasta cale domnului Arafat pentru aducerea in strada a celor mai mari gunoaie ale Romaniei!(..) cei 50 de membrii PNL Bucuresti, cei 200 de membri ai PSD Dambovita, revolutionarii lui Ion Iliescu, falşii pensionaţi medical şi asistaţi social, ultrasii de la Steaua si cele cateva zeci de interlopi- cea mai proasta carte de vizita pentru miscarea politica numita pompos USL. Avem jandarmi raniti, semne de circulatie smulse, petarde aruncate si vandalism in mijlocul Bucurestiului, acolo unde au murit tineri pentru a curma comunismul.In antiteza, acum cand se cauta reinstaurarea comunismului de catre PSD si PNL, practic se pangaresc evenimentele din anii Revolutiei. Multumim mult, domnule Arafat!!

Anunţ (victorios) Victor Ponta: „In strada, in mod pasnic, asa romanii isi vor lua tara inapoi” …Şi răspunsul: „TU stii ce sunt alegerile, mah, ai auzit de schimbare democratica? Esti penibil! Te-ai lovit rau la cap la Monte Carlo? Baietas, te strange Ilici, Bombo et company cu usa? Sustin PRESEDINTELE ALES si statul de drept!”

Anunţ (decisiv) Crin Antonescu: „Luam in calcul sa iesim in strada” …Şi replica: „Toata tevatura asta e facuta de uslasi. Ea nu are NICIO LEGATURA cu legea sanatatii si cu Arafat ci cu suspendarea lui Basescu si cu alegerile pe care si le doresc anticipate. Uslasilor le e teama ca fara astfel de reactii ale celor spalati pe creier, pana in ziua votului nu vor mai avea nici 40%. Aceste miscari sunt de muuulta vreme puse la punct, acum au gasit doar pretextul necesar. Sunt cel putin doi ani de cand Ponta si Antonescu prin trusturile de presa ale caror patroni tremura de frica DNA-ului, instiga lumea la razmerita, si chiar la crima.”

(Răspunsurile aparţin unor comentatori de aici: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11216836-noi-mitinguri-loc-sambata-pentru-sustinerea-lui-raed-arafat-bucuresti-alte-orase-din-tara.htm)

15 ianuarie 2012 at 02:43 252 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 926.040 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.447 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 926.040 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: