Posts tagged ‘rezistenţa anti-băsescistă’

Ficaţii varanului

Avea dreptate moderatorul TVR1 din importanta seară a interviului cu Voiculescu: “varanul  a făcut istorie”!  Altfel zis, de la un timp, istoria României mai că se confundă cu făcăturile varanice. Măreţele lui realizări politice, adică cele două tentative de suspendare a preşedintelui, vor insufla patriotismul şi generaţiilor viitoare. Iar dacă se va găsi un regizor de talia lui Sergiu Nicolaescu, vor fi desigur, ecranizate. Varanul, un crocodil imbatabil cu doi ficaţi cade mereu bine pe burtă. A zis-o chiar el.  Şi cum să n-o zică când e ciugulit între dinţi peste tot? …Şi la televizia naţională? Dacă nu va fi poprit de “justiţia lui Băsescu“, cu asemenea ficaţi ar putea continua lupta. Şi istoria, cum nu! Mai ales că se arată la faţă şi destui dreptaci cu care împărtăşeşte idealurile rezistenţei antibăsesciste. Mai puţin punctul cu justiţia. Dar nu contează. Vor şi ei să scrie istorie! Şi cum altfel?…Ai zice că funcţionează cu un ficat împrumutat de la varan. Pe post de creier. Se vede limpede că de când cioturosului de la Cotroceni îi dau rămurele verzi au răbufniri democratic-varanice. Pureci pe creier şi pe limbă: „Cum poţi să mai ai încredere într-un preşedinte aflat pe ultimii metri de mandat care n-a făcut din hârtia de coabitare, constituţie beton?” …Puncte dublu contabilizate în contul lor şi al dihaniei gata mereu să cadă bine. Şi să facă istorie, cum nu. Să moară dujmanii! Dacă vrea să-l suspende, nu-l mai împiedică nimeni. Dimpotrivă, foştii aredişti ar răsufla uşuraţi. Pe ficaţii varanului, asta calcă pe logica celui mai prostănak activist din parcarea politică! Nu şi pe a celor setaţi pe logica varanică, inclusiv a unor elite de dreapta cu poftă de parvenire, a căror strategie eşuează varanic, periodic, în antibăsescism.

18 aprilie 2013 at 12:58 60 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 921.680 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.437 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 921.680 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: