Posts tagged ‘risipă’

Imperativul adecvării

După ce, de prea multe ori, am rămas cu reformele-n soare, ar fi timpul să ne punem nişte-ntrebări deloc sofisticate, în loc de lamentările şi învinovăţirile reciproce obişnuite (mă refer la diferendele intergrupuri sociale). De pildă, de ce proiecte-beton pentru propăşirea societăţii  se-mpiedică la un moment dat, de ele însele, ajungând mai mult beton decât proiecte? Şi asta  deşi toate cerinţele şi condiţiile par a fi  înţelese: pregătirea teoretică şi practică a specialiştilor, motivaţia, concepţia, documentaţia de care dispun (mai mult decât suficientă) plus experienţa atâtor proiecte politice eşuate de-alungul timpului. Toate acestea chiar la superlativ, fiind, din păcate, insuficiente. Fără adecvarea construcţiei la caracteristicile mediului în care va funcţiona, din laborioasa întreprindere, se alege betonul.
*****
Cel mai pilduitor exemplu e chiar al durerilor de acum ale bătrânei Europe. Provocat de bulversarea financiară nefericită a pieţelor lumii, reumatismul ei acut îşi are originea timpurie  în nearticularea adecvată, lucru descoperit cam târziu,  cu situaţiile  geo-politice, cultural-sociale şi economice ale  statelor componente.  State care la rândul lor au dureri de intensităţi diferite dar din acelaşi tip de cauze. În ce ne priveşte, reformele care ne-au mâncat deja peste două decenii de libertate au eşuat în  mare parte, în general între aceleaşi coperţi trandafirii legate-n promisiuni caritabile ca pentru „noapte bună, copii„. Confecţionate, de regulă, doar pentru uz electoral, cu elemente de seducţie abjecte,  nu numai că s-au evaporat rapid blocând reformarea instituţională, dar, virusând viaţa socială, au întreţinut regresia dramatică a motivaţiei, în resemnare şi deturnarea dorinţei de implicare, în corupere.  În schimb, planurile  secrete de agendă personală, înţelegerile mutuale de clan, s-au dovedit singurele implementate fără cusur, rodind fabulos în pricopseala  sordidă a puzderie de politicieni şi slujbaşi ai capitalismului de hoţie.
*****
Inadecvarea, la noi, are aspecte temporal-locale tipice care par să nu fi fost luate-n considerare. În primul rând, latura psiho-socială, o chestiune complet ignorată sau tratată exact cum nu trebuia, din nepricepere şi/sau vanitate. Tratând poporul, de sus, ca pe o masă de ignoranţi, vinovaţi de afi trăit sub dictatură într-un climat de teamă şi obedienţă, ca şi cum ar fi putut alege şi altceva, o serie de nepricepuţi ori răuvoitori au  creat exact mediul de care avea nevoie stânga roşie pentru a reveni în prim planul preferinţelor publice. Aspect de care nici un curent de gândire, nici o strategie nu pare să fi ţinut seama. De această regretabilă lipsă de empatie socială au profitat din plin maleficii conquistadori ai naţiei cultivând deprimant de uşor, imaturitatea şi iresponsabilitatea. De aici, lipsa de scrupule şi oportunismul dar şi neputinţa, duşmăniile, devalorizarea civică, circul energofag al învinovăţirilor la grămadă şi, ca efect general, bătuta pe loc până ne-a ajuns criza din urmă. Şi ce inadecvare mai tristă pentru o societate ar putea fi decât aceea de a trăi în două Românii? Din care una, deşi abuzată infam, nedesprinsă, încă, de Utopia?
*****
Altă faţetă a inadecvării e una de metodă şi mijloace, de inadaptare la ritmul ameţitor impus de schimbările pe pieţele financiare, al factorilor economici specifici mediului cărora le sunt destinate reformele. A tergiversa proiecte în condiţiile actuale înseamnă a le compromite finalitatea, trecându-le de sub semnul siguranţei sub cel al probabilităţii efectelor. Adecvarea politicilor într-o lume în care turbulenţa şi nesiguranţa sunt în creştere ar cere regândirea acestor instrumente în structuri complexe extrem de flexibile şi adaptabile din mers la schimbările  economico-sociale. Într-un timp al diminuării alarmante  şi necontrolate a resurselor şi maximizării nemăsurate a averilor, inabilitatea, inadaptabilitatea, rigiditatea, lipsa de evaluare continuă şi de chei de reglaj rapid,  pot arunca în aer orice teorie şi orice doctrină. Cum resursele  se diminuează dramatic peste tot în lume, a continua risipa şi nepreţuirea lor e poate, cea mai gravă inadecvare.  Mai mult ca oricând, avem de ales între responsabilizarea civică privind gestionarea chibzuită a resurselor prin politici liberal- conservatoare sau perpetuarea jafului populist care ne-ar reîntoarce la raţiile de  subzistenţă distribuite ca apa unor rătăciţi în deşert prin politici stângist-utopice,  cu sens  ireversibil spre dictatură.

28 noiembrie 2011 at 12:03 40 comentarii

Nesiguranţă

Criza mondială a scos din funcţiune ambarcaţiunile statale cu sisteme economico- financiare depreciate necruţându-l nici pe legendarul „Averoff ship”. Fără valurile crizei ar mai fi rezistat un timp, probabil, dar cu ce preţ? Cu ce preţ, neluat până ieri în serios de competenţii eurobirocraţi, rezistă în prezent chiar Uniunea Europeană? De obicei astfel de efecte dramatice sunt rezultatul unui lanţ de cauze din care, după declanşarea sau consumarea tragediei, se selectează -exact pe acelaşi suport de iresponsabilităţi care a făcut posibile evenimentele, doar ce convine unora sau altora. Rareori se merge pe tot lanţul pentru a se identifica pas cu pas toată istoria catastrofei, a tuturor cauzelor, factorilor favorizanţi şi vinovăţiilor; la fel cum justiţia, funcţională  în cazul furturilor mărunte, devine literă moartă, incapabilă şi  ineficace  în atâtea cazuri de  infracţiuni financiare scandaloase şi de răsunătoare crime economice. Dar să rămânem la noi în ogradă, încă departe de zona euro (din fericire). Fără valurile crizei, probabil şi recesiunea economică românească ar fi rămas mascată şi, poate, depăşită. Oricum, risipa deşănţată, scurgerile de miliarde, cum se vede, n-au fost câtuşi de puţin dureroase pentru puzderia de (i)responsabili din trecutele mandate ministeriale;  şi nici pentru puhoiul de analişti financiari, politici, militari etc. care ne populează spaţiul media până la sufocare slujindu-şi cu obedienţă  sponsorii financiari în dauna intereselor naţiei, de  vreo două decenii. Pentru ei asemenea date au importanţă doar dacă pot fi utilizate, nu odată prin contrafacere, în luptele politice şi pentru aiurirea prostimii. Lanţul furturilor şi minciunilor postdecembriste pe cale acum să ne  împingă într-un punct nevralgic extrem de dureros a început să fie scos la vedere, verigă cu verigă, din sordida construcţie financiar politică autohtonă abia de câţiva ani; o acţiune de salubrizare pe cât de dificilă pe atât de necesară pentru însănătoşirea statului devine, însă, tot mai riscantă. Din nefericire, înrăutăţirea situaţiei economice pe fondul crizei şi al recesiunii oferă contextul perfect pentru o contraofensivă cu sprijin sindical a partidelor bogate în clientelă penală. Un război greu, de uzură care în condiţiile uriaşei mase de „suporteri” agăţate de acest lanţ al mizeriei devine şi mai greu. Un război susţinut de prea puţini, cum se vede, şi, din păcate, trădat urât chiar de unii din cei angajaţi politic să-l poarte.

11 mai 2010 at 13:27 35 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.050 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.448 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.050 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


<span>%d</span> blogeri au apreciat: