Posts tagged ‘Romi’

Caricaturi

Reacțiile contradictorii ale românilor la caricatura din revista Charlie Hebdo trimit la un experiment  în care unor studenți li s-a cerut să recunoască figura ascunsă într-un desen. Unii au văzut o tânără grațioasă, ceilalți nu se îndoiau că desenul reprezintă o babă respingătoare; exercițiul urmărind testarea unor caracteristici psiho-mentale printr-un joc ingenios de intersecție a unor planuri contrastante.

În sensul ăsta, controversata caricatură din ireverențioasa revistă de satiră poate fi și un test edificator al nivelelor de percepție ale unui mesaj cu trimitere clară: strălucita victorie a unei campioane românce în anti-teză cu înțepeneala în mentalități&clișee antirasiste a unui segment din societatea franceză.

…Și ce conflagrație verbală a ieșit de aici! „Charlie Hebdo rămâne aceeaşi porcărie stângistă, rasistă, insipidă, nedemnă – tot ce are Franța mai grețos” (emanație de revoluționar furios auto-distribuit în rolul unui popor batjocorit care fierbe de revoltă). Alta: „Îi voi trimite o scrisoare lui Macron! Este un demers obligatoriu! Vreau să-i cer o poziție publică față de bătaia de joc la care a fost supusă campioana noastră și a lumii, Simona Halep!”(„Țațo! Per l”amour di Dieu”, știm că vezi enorm și simți monstruos da’ nu arunca mănușa, că nu va duela nimeni cu tine)

Simona Halep nu  joacă-n piesa asta. N-are a face cu răfuielile voastre sordide.
Caraghioșilor!

Participanții la ofensiva contra unui desen ar putea să apeleze totuși la arbitrajul justiției; sau măcar al cncd-psd. Sau, și mai bine, să lupte sub același steag.

Să apreciem însă noutatea&potențialul umoristic al acestei neobișnuite răfuieli planetare: războiala cu o revistă satirică! savuros subiect de caricatură…

Reclame

17 iunie 2018 at 17:15 10 comentarii

„Pune o oală pe foc, c-am aflat un iepure într-un loc”…

Mă oprisem la titlul ăsta cu intenția de a scrie câte ceva despre cum au călcat pe greblă cei care și-au asigurat victoria înfierând, incendiar, „neputințele tehnocraților”, în timp ce-și frecau mâinile bucuroși că vor avea de pe urma celor boicotați tot anul, puhoi de miliarde de împărțit chibzuit, pentru a-și betona puterea pe termen lung. inclusiv bancnote de lipit pe fruntea lăutarilor și de aruncat pofticioșilor nuntași. (documentul oficial despre „neputințele și tunurile tehnocraților”, aici  )

Prefer, totuși, să scriu despre altceva, despre niște întâmplări reale (parabole, s-ar putea spune) privind bucuriile și nefericirile unor candidați la fonduri europene din vremea când colaboram, mai întâi cu o fundație, apoi cu un grup de firme, la întocmirea unor cereri de finanțare destinate unor proiecte sociale. Procedura de lucru începea cu documentare pe teren, discuții cu prezumptivul beneficiar, consultări, întocmirea dosarului cu acte. După specificul locului și oamenilor cu care trebuia să lucrăm, aveam mereu parte de surprize; plăcute sau neplăcute, totdeauna interesante, însă, mai ales în cazul proiectelor pentru integrarea socială a romilor.

La primăria de la Cetatea de Baltă, unde primarul se gândise să construiască, cu bani europeni, o fabrică de cărămidă care să asigure locuri de muncă romilor, secretara era cât pe ce să ne răstoarne ceștile de cafea în poală, după ce a înțeles că și ea urma să fie parte activă în proiect. iar pe primar (un june bine intenționat care se exprima cu mare greutate) – să-l ia la bătaie de față cu noi. doar nu ne imaginam c-o să ne dea vreo informație, vreo hârtie din primărie! să se facă de rușine, să râdă oamenii de ea c-a ajuns să muncească în folosul țiganilor? „păcat c-ați făcut atâta drum”…

Am pus „X”,  pe cererea bietului primar și am făcut cale întoarsă. În fața cocioabelor mizere de la ieșirea din sat, câțiva țigănuși voioși hrăneau niște căței de pripas…

Alt proiect, pentru apă&canalizare la Nocrich, aproape de Sibiu. Mai bine de jumătate din populație, romi. primar rom (nu l-am văzut, nu l-am auzit pe tot parcursul muncii la proiect). Cheile primăriei, în mâna unui secretar vârstnic, care, la rândul lui, le lăsase unui consilier de la „partida romilor”. „Luați ce vă trebuie”. Ce să iei? Doar dosarele, cu totul! O săptămână am scotocit, filă cu filă, în varza aia, până am dat de hârțoagele necesare. N-au binevoit să vină după ele, cel puțin în lunile cât am lucrat acolo.

Cu două zile înainte de data limită la care trebuiau depuse proiectele, ne-am pomenit cu primarul de la Cetatea de Baltă, însoțit de un concetățean mustăcios, cu pălărie neagră. „țigan cu conștiință”, se prezentă singur, în timp ce, cu un aer victorios, primarul scotea din servietă teancul de hârtii. toate semnate și parafate.

Nu mai era timp, din nefericire, pentru un proiect laborios care, odată terminat, urma să treacă și prin niște filtre. În schimb, proiectul pentru Nocrich a primit avizul de finanțare (am aflat mai târziu, după ce încheiasem colaborarea). Nicio bucurie pentru primar! Săracu, să pleznească fierea-n el de furie când aflase că, în loc să intre în sertarul lui, bănetul fusese dirijat direct la firmele care lucrau la rețeaua de apă și canalizare.

14 ianuarie 2017 at 17:14 15 comentarii

Bresle, oale, romi şi ţigani

După festivalul medieval de sfârşit de vară   sibian al „Cetăţilor Transilvane” a urmat cel de început de toamnă al Târgului  Olarilor, continuat cu „Zilele Culturii Rome”. În total cam două săptămâni de „fest-târguri” animate, umplând de larmă şi culoare pieţele din centrul istoric. Plăcute pentru cei mai mulţi, mai puţin, poate, pentru cei care locuiesc în vecinătate, tradiţionalele târguri-spectacol sibiene cu farmecul lor specific devin, de la un an la altul, tot mai atractive pentru turişti-europeni şi asiatici în egală măsură.  Festivalul medieval de la sfârşitul lui August din acest an, centrat de data asta (inspirat) pe  imaginea romantic-exotică a „calfelor călătoare” care poposesc în Sibiu vară de vară, ne-a făcut pe toţi care am  trecut pe acolo să fim „de breaslă”. Au urmat olarii care, pe lângă piesele „clasice” în  diverse variante, au venit şi cu noutăţi cu produse decorative şi funcţionale inspirate din arta modernă. N-au lipsit kitsch-urile dar au şi ele admiratorii şi cumpărătorii lor.  În fine, romii s-au bucurat anul ăsta de o atenţie neobişnuită probabil şi din pricina reclamei negative din motive ştiute de toată lumea. „De unde sunteţi?” o întreb pe ţiganca care voia să-mi facă reducere la orice aş fi cumpărat, din capul locului, desigur. „Argintari din Teleorman, maică, de la Alexandria” îmi răspunde întinzându-mi un medalion  la care mi se oprise privirea. ” Vi se potriveşte perfect” adăugă admirativ o fetişcana oacheşă leit Penelepe Cruz de  la aceeaşi tarabă. „E ceva supermişto”, aprobă cealaltă, probabil maică-sa, în timp ce ţopăia voioasă cu intenţia vădită de a mi-l pune la gât. „E frumos,  nimic de zis” îi spun făcând un pas înapoi, „hai că poate o să revin, dar mai întâi să văd ce se mai găseşte prin  jur”. …Oferte, full, îmi place, ai ce să admiri. Bijuteriile argintarilor, observ, se bucură de mai multă trecere decât ale unor meşteşugari din alte părţi, ale altor neamuri, oameni care nu păreau, însă,  invidioşi.  „Ce-i frumos e frumos”, cum zicea şi „Penelope Cruz”. (Să fie aici o cheie a farmecului  discret al multiculturalismului?) „Hai că v-aştept, zice ţiganca cu medalionul-n mână, vedeţi că-ncepe concertul lui Guţă”.  „Păi, să-ţi spun drept, nu mă prea omor după Guţă” îi şoptesc cu niţică răutate. „Nici eu, maică, nici eu. Şi nici fie-mea. Ăsta le place la romi, da’ noi suntem ţigani şi ne place muzica ţigănească”, îmi explică argintăreasa, ceea ce mă îndemnă să mă uit cu ceva mai mare încântare la medalionul respectiv, deşi n-o prea credeam. …Pretutindeni turişti, mai cu seamă străini,  aparate de fotografiat şi filmat, puşti cu baloane colorate şi vată de zahăr, hărmălaie. Văd că ferestrele locuinţelor care mărginesc Piaţa Mică încep să se-nchidă una după alta. Pe scena improvizată, taman lângă ţigăncile mele, apare cel aşteptat, nu, nu e Guţă ci altul, „Elvis, uite-l pe Elvis”! prin târg  trece un freamăt, toţi ochii se-ndreaptă spre insul bronzat în costum alb cu fireturi, chitară şi ochelari negri care urcase plin de aplomb pe podium. Izbucnesc aplauze, strigături, sclipesc flashuri. În jurul scenei e mare îmbulzeală, pe balustrada dinspre strada care coboară sub „Podul Mincinoşilor” stau agăţate ciorchine, tot soiul de personaje şi de „neamuri”, din occident, din orient…
„Oh no, tomorrow ain’t never gonna come yeah, yeah, you tell me, you tell me that you love me, but tomorrow never comes”…
se tânguie Elvis cu voce vibrantă şi un talent  interpretativ-imitativ inimitabil  🙂 Piaţa dă în clocot, iar când Elvis trece pe de-alea înfocate, ţigăneşti, intră de-a binelea în extaz. Printre ibricele şi cazanele de distilat din aramă de pe caldarâm unul din  „breslaşii” căldărari îşi ia muierea la danţ. Îl urmează alţii, distracţie mare! Concertul lui Elvis se încheie, urmează celebrul Guţă. Se mai închide un rând de ferestre. O şterg şi eu nu înainte de a cumpăra medalionul, cu reducere („hai să-ţi dau şi brăţara, maică, nu-ţi iau mult, că merge cu medalionul „…)

Nora Damian

12 septembrie 2010 at 00:15 46 comentarii

Autodiscriminarea, ca politică naţională (2)

…După ce fonduri guvernamentale şi europene de preaderare şi destule din cele structurale s-au risipit ca un râu care dispare în deşert în tot felul de activităţi, forme, oengeuri, agenţii, iată că a venit şi vremea decontului care, din nefericire, se suprapune cu “seceta” financiară adusă de criză. Desigur nu răspunde nimeni deşi încă avem unul din cele mai gonflate aparate birocratice de pe continent. Scăpată de sub control (presupunând că a existat din partea română aşa ceva) problema integrării romilor (social-culturală, naţională, europeană) întrece în gravitate multe altele. Un adevărat bumerang pentru ţara asta considerată acum,”exportatoare” de infracţiuni, contabilizate în detrimentul viitorului ei european! Evident, nimeni nu se aşteaptă ca  responsabilii respectivelor proiecte să răspundă mai mult decât au făcut-o până acum. Iar acest aspect face imposibilă orice încredere în a lua lucrurile de la capăt, chiar dac-am da peste peştera lui Alibaba!  Din nefericire, spre deosebire de populaţiile exotice de ţigani din Europa occidentală privite cu mai mult sau mai puţină îngăduinţă, spre deosebire de „oamenii voiajului” cum îi numeşte preşedintele Sarkozy (nu tocmai prietenos), „romii”noștri sunt respinşi de toţi şi detestaţi peste tot.  Lărgind câmpul de observaţie şi judecând drept, nicicând privilegiile, ca favoruri acordate „dezintegrat” unor persoane dintr-un grup, unor grupuri dintr-o colectivitate, unei etnii dintr-o naţie, n-o să integreze nimic. Argumentarea lor teoretică e infirmată de realitatea practică. Psihologic, efectul acestei păguboase motivaţii (cel puţin în condiţiile politice de la noi) poate fi comparat cu efectul discriminării (pozitive, negative, deopotrivă) în orice colectiv, inclusiv într-o familie. Discriminarea pozitivă, de regulă, o va determina şi accentua pe cea negativă. Mai mult decât egalitarismul, privilegiarismul, ca mod de a mima principiul generos al creerii egalităţii de şanse e perdant pentru toţi. În cele din urmă, renunţând la aparenţe, se arată aşa cum e: cinic şi neruşinat. Atunci se vede limpede cât ne costă accesul politicienilor „clarvăzători” dintr-un sistem corupt-putregai la „peştera” cu fonduri…  Schengen? NON! Nici cu dezlegări de farmece.

va urma….

31 iulie 2010 at 21:45 74 comentarii

Autodiscriminarea ca politică naţională (1)

Silenţioase, curate, trenurile locale ale Strasbourgului sunt o încântare. În orice zi liberă, în fiecare weekend sunt asaltate de alsacieni ca şi de turişti, pentru drumeţii în munţii Vosgi, în Germania, pe trasee din Pădurea Neagră sau, mai departe, în Elveţia. Persoane în vârstă sau tineri, dar şi mulţi puştani, adesea cu rucsace şi biciclete, de diferite  naţionalităţi, francezii şi nemţii desigur, în majoritate;  o lume, cel puţin în partea aceea a Europei Centrale, normală, civilizată. Nu cred că, între  toţi aceştia inclusiv musulmanii, centrafricanii, magrebienii, ivorienii, etc, mulţi la număr, pe care i-am întâlnit în excursiile făcute astfel, există vreunii asemenea romilor români. Mă refer la comportament, la curăţenie, la atitudini. Nu cred, de pildă, că alţi etnici de acolo, din Babelul modern al Occidentului de la această oră, ar fi în stare să fure kilometri de cablu de cupru punând în pericol călătorii paşnici şi respectuoşi pe care i-am întâlnit în drumurile noastre, oameni cărora nu le trece prin cap că se poate petrece aşa ceva.
…Câţiva romi cu spirit civic s-au străduit, probabil sincer, să fondeze o intelectualitate romă imediat după revoluţie. Anii respectivi, de altfel, au oferit mari oportunităţi nu numai pentru grupurile etnice, ci pentru regenerarea întregii societăţi româneşti în toate privinţele şi sub toate aspectele; şanse de care s-a ales, vedem cu inima strânsă acum, praful! Poate pare cinic ce spun, dar chiar “răsfăţul financiar”, bănetul care s-a scurs iresponsabil ani la rând, fără garanţii ferme  privind folosirea lor chibzuită, a condus la un deznodământ previzibil (bine ar fi să fie doar de „etapă”!)  Zeci de milioane de euro destinaţi integrării sociale şi, în general, sprijinirii comunităţii rome, n-au produs mai nimic! Locuri rezervate în universităţi, fonduri preferenţiale pentru romii din diferite comunităţi săteşti sărace în care românii nu erau “eligibili”, sute de proiecte, emisiuni publicitare. Şi toate astea sub refrenul omniprezent „aşa cum cere UE”  (înlocuind ipocrit acel ruşinos „în lumina documentelor, aşa cum cere pecere!”) Şi totuşi, cum au evoluat lucrurile? S-au stabilit odată cu drepturile şi obligaţii? O fi incorect politic ca societatea să ştie cine şi cum răspunde? (Parc-am mai trăit asta!) Vom continua în acelaşi fel? Există o evaluare a raportului costuri/realizări? Un program actual în ceea ce-i priveşte şi ne priveşte? La ce ajută ascunderea după „directive- politically correct” în timp ce realitatea se dovedeşte atât de bolnavă?

… va urma

30 iulie 2010 at 11:08 40 comentarii


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 911.587 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.427 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 911.587 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: