Posts tagged ‘Romi’

Caricaturi

Reacțiile contradictorii ale românilor la caricatura din revista Charlie Hebdo trimit la un experiment  în care unor studenți li s-a cerut să recunoască figura ascunsă într-un desen. Unii au văzut o tânără grațioasă, ceilalți nu se îndoiau că desenul reprezintă o babă respingătoare; exercițiul urmărind testarea unor caracteristici psiho-mentale printr-un joc ingenios de intersecție a unor planuri contrastante.

În sensul ăsta, controversata caricatură din ireverențioasa revistă de satiră poate fi și un test edificator al nivelelor de percepție ale unui mesaj cu trimitere clară: strălucita victorie a unei campioane românce în anti-teză cu înțepeneala în mentalități&clișee antirasiste a unui segment din societatea franceză.

…Și ce conflagrație verbală a ieșit de aici! „Charlie Hebdo rămâne aceeaşi porcărie stângistă, rasistă, insipidă, nedemnă – tot ce are Franța mai grețos” (emanație de revoluționar furios auto-distribuit în rolul unui popor batjocorit care fierbe de revoltă). Alta: „Îi voi trimite o scrisoare lui Macron! Este un demers obligatoriu! Vreau să-i cer o poziție publică față de bătaia de joc la care a fost supusă campioana noastră și a lumii, Simona Halep!”(„Țațo! Per l”amour di Dieu”, știm că vezi enorm și simți monstruos da’ nu arunca mănușa, că nu va duela nimeni cu tine)

Simona Halep nu  joacă-n piesa asta. N-are a face cu răfuielile voastre sordide.
Caraghioșilor!

Participanții la ofensiva contra unui desen ar putea să apeleze totuși la arbitrajul justiției; sau măcar al cncd-psd. Sau, și mai bine, să lupte sub același steag.

Să apreciem însă noutatea&potențialul umoristic al acestei neobișnuite răfuieli planetare: războiala cu o revistă satirică! savuros subiect de caricatură…

17 iunie 2018 at 17:15 10 comentarii

„Pune o oală pe foc, c-am aflat un iepure într-un loc”…

Mă oprisem la titlul ăsta cu intenția de a scrie câte ceva despre cum au călcat pe greblă cei care și-au asigurat victoria înfierând, incendiar, „neputințele tehnocraților”, în timp ce-și frecau mâinile bucuroși că vor avea de pe urma celor boicotați tot anul, puhoi de miliarde de împărțit chibzuit, pentru a-și betona puterea pe termen lung. inclusiv bancnote de lipit pe fruntea lăutarilor și de aruncat pofticioșilor nuntași. (documentul oficial despre „neputințele și tunurile tehnocraților”, aici  )

Prefer, totuși, să scriu despre altceva, despre niște întâmplări reale (parabole, s-ar putea spune) privind bucuriile și nefericirile unor candidați la fonduri europene din vremea când colaboram, mai întâi cu o fundație, apoi cu un grup de firme, la întocmirea unor cereri de finanțare destinate unor proiecte sociale. Procedura de lucru începea cu documentare pe teren, discuții cu prezumptivul beneficiar, consultări, întocmirea dosarului cu acte. După specificul locului și oamenilor cu care trebuia să lucrăm, aveam mereu parte de surprize; plăcute sau neplăcute, totdeauna interesante, însă, mai ales în cazul proiectelor pentru integrarea socială a romilor.

La primăria de la Cetatea de Baltă, unde primarul se gândise să construiască, cu bani europeni, o fabrică de cărămidă care să asigure locuri de muncă romilor, secretara era cât pe ce să ne răstoarne ceștile de cafea în poală, după ce a înțeles că și ea urma să fie parte activă în proiect. iar pe primar (un june bine intenționat care se exprima cu mare greutate) – să-l ia la bătaie de față cu noi. doar nu ne imaginam c-o să ne dea vreo informație, vreo hârtie din primărie! să se facă de rușine, să râdă oamenii de ea c-a ajuns să muncească în folosul țiganilor? „păcat c-ați făcut atâta drum”…

Am pus „X”,  pe cererea bietului primar și am făcut cale întoarsă. În fața cocioabelor mizere de la ieșirea din sat, câțiva țigănuși voioși hrăneau niște căței de pripas…

Alt proiect, pentru apă&canalizare la Nocrich, aproape de Sibiu. Mai bine de jumătate din populație, romi. primar rom (nu l-am văzut, nu l-am auzit pe tot parcursul muncii la proiect). Cheile primăriei, în mâna unui secretar vârstnic, care, la rândul lui, le lăsase unui consilier de la „partida romilor”. „Luați ce vă trebuie”. Ce să iei? Doar dosarele, cu totul! O săptămână am scotocit, filă cu filă, în varza aia, până am dat de hârțoagele necesare. N-au binevoit să vină după ele, cel puțin în lunile cât am lucrat acolo.

Cu două zile înainte de data limită la care trebuiau depuse proiectele, ne-am pomenit cu primarul de la Cetatea de Baltă, însoțit de un concetățean mustăcios, cu pălărie neagră. „țigan cu conștiință”, se prezentă singur, în timp ce, cu un aer victorios, primarul scotea din servietă teancul de hârtii. toate semnate și parafate.

Nu mai era timp, din nefericire, pentru un proiect laborios care, odată terminat, urma să treacă și prin niște filtre. În schimb, proiectul pentru Nocrich a primit avizul de finanțare (am aflat mai târziu, după ce încheiasem colaborarea). Nicio bucurie pentru primar! Săracu, să pleznească fierea-n el de furie când aflase că, în loc să intre în sertarul lui, bănetul fusese dirijat direct la firmele care lucrau la rețeaua de apă și canalizare.

14 ianuarie 2017 at 17:14 15 comentarii

Bresle, oale, romi şi ţigani

După festivalul medieval de sfârşit de vară   sibian al „Cetăţilor Transilvane” a urmat cel de început de toamnă al Târgului  Olarilor, continuat cu „Zilele Culturii Rome”. În total cam două săptămâni de „fest-târguri” animate, umplând de larmă şi culoare pieţele din centrul istoric. Plăcute pentru cei mai mulţi, mai puţin, poate, pentru cei care locuiesc în vecinătate, tradiţionalele târguri-spectacol sibiene cu farmecul lor specific devin, de la un an la altul, tot mai atractive pentru turişti-europeni şi asiatici în egală măsură.  Festivalul medieval de la sfârşitul lui August din acest an, centrat de data asta (inspirat) pe  imaginea romantic-exotică a „calfelor călătoare” care poposesc în Sibiu vară de vară, ne-a făcut pe toţi care am  trecut pe acolo să fim „de breaslă”. Au urmat olarii care, pe lângă piesele „clasice” în  diverse variante, au venit şi cu noutăţi cu produse decorative şi funcţionale inspirate din arta modernă. N-au lipsit kitsch-urile dar au şi ele admiratorii şi cumpărătorii lor.  În fine, romii s-au bucurat anul ăsta de o atenţie neobişnuită probabil şi din pricina reclamei negative din motive ştiute de toată lumea. „De unde sunteţi?” o întreb pe ţiganca care voia să-mi facă reducere la orice aş fi cumpărat, din capul locului, desigur. „Argintari din Teleorman, maică, de la Alexandria” îmi răspunde întinzându-mi un medalion  la care mi se oprise privirea. ” Vi se potriveşte perfect” adăugă admirativ o fetişcana oacheşă leit Penelepe Cruz de  la aceeaşi tarabă. „E ceva supermişto”, aprobă cealaltă, probabil maică-sa, în timp ce ţopăia voioasă cu intenţia vădită de a mi-l pune la gât. „E frumos,  nimic de zis” îi spun făcând un pas înapoi, „hai că poate o să revin, dar mai întâi să văd ce se mai găseşte prin  jur”. …Oferte, full, îmi place, ai ce să admiri. Bijuteriile argintarilor, observ, se bucură de mai multă trecere decât ale unor meşteşugari din alte părţi, ale altor neamuri, oameni care nu păreau, însă,  invidioşi.  „Ce-i frumos e frumos”, cum zicea şi „Penelope Cruz”. (Să fie aici o cheie a farmecului  discret al multiculturalismului?) „Hai că v-aştept, zice ţiganca cu medalionul-n mână, vedeţi că-ncepe concertul lui Guţă”.  „Păi, să-ţi spun drept, nu mă prea omor după Guţă” îi şoptesc cu niţică răutate. „Nici eu, maică, nici eu. Şi nici fie-mea. Ăsta le place la romi, da’ noi suntem ţigani şi ne place muzica ţigănească”, îmi explică argintăreasa, ceea ce mă îndemnă să mă uit cu ceva mai mare încântare la medalionul respectiv, deşi n-o prea credeam. …Pretutindeni turişti, mai cu seamă străini,  aparate de fotografiat şi filmat, puşti cu baloane colorate şi vată de zahăr, hărmălaie. Văd că ferestrele locuinţelor care mărginesc Piaţa Mică încep să se-nchidă una după alta. Pe scena improvizată, taman lângă ţigăncile mele, apare cel aşteptat, nu, nu e Guţă ci altul, „Elvis, uite-l pe Elvis”! prin târg  trece un freamăt, toţi ochii se-ndreaptă spre insul bronzat în costum alb cu fireturi, chitară şi ochelari negri care urcase plin de aplomb pe podium. Izbucnesc aplauze, strigături, sclipesc flashuri. În jurul scenei e mare îmbulzeală, pe balustrada dinspre strada care coboară sub „Podul Mincinoşilor” stau agăţate ciorchine, tot soiul de personaje şi de „neamuri”, din occident, din orient…
„Oh no, tomorrow ain’t never gonna come yeah, yeah, you tell me, you tell me that you love me, but tomorrow never comes”…
se tânguie Elvis cu voce vibrantă şi un talent  interpretativ-imitativ inimitabil  🙂 Piaţa dă în clocot, iar când Elvis trece pe de-alea înfocate, ţigăneşti, intră de-a binelea în extaz. Printre ibricele şi cazanele de distilat din aramă de pe caldarâm unul din  „breslaşii” căldărari îşi ia muierea la danţ. Îl urmează alţii, distracţie mare! Concertul lui Elvis se încheie, urmează celebrul Guţă. Se mai închide un rând de ferestre. O şterg şi eu nu înainte de a cumpăra medalionul, cu reducere („hai să-ţi dau şi brăţara, maică, nu-ţi iau mult, că merge cu medalionul „…)

Nora Damian

12 septembrie 2010 at 00:15 46 comentarii


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 914.397 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.435 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 914.397 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: