Posts tagged ‘rost’

Cu rost sau fără rost?…

Constantin Noica, afirma că „saltul de la concret la abstract şi de la sens material la sens speculativ” al cuvântului rost ar trebui înţeles ca „rost-deschidere, pe linia lui independentă” ()Ţesătura a fost întotdeauna un model pentru structură şi ordine (de unde şi expresia „ţesătura lumii”, după cum zimţii unui ferăstrău şi aşezarea pe rânduri a cărămizilor şi ţiglelor de pe acoperiş sau a gardurilor dau o imagine a ordinii) () odată cu trecerea lui la sensurile de „noimă, scop, tâlc, ţel; justificare, menire, raţiune” el „este scos cu desăvârşire din orice angajare materială() În opinia filozofului aceste sensuri disparate sunt din nou unite în derivatul rostire, care „nu pierde nici sensurile materiale ale rostului şi urcă în acelaşi timp spre sensurile speculative”. „Termenul rostire reintegrează aceea ce rostul pierduse, anume cuvântul. De aceea: «La început a fost Cuvântul» ar putea mai bine fi redat prin: «La început a fost Rostirea», adică punerea în rost, rostuirea lucrurilor” ( http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1062)
********
Nu-i greu de observat că exact aici e sursa necazului: în deturnarea rostului. Rocada mijlocitorului, a slujitorului de orice fel, spre scopurile sale personale a devenit atât de frecventă încât pare banală. Din trufie şi lăcomie ori din nepricepere şi dezorientare, oricare ar fi cauza, deturnările rostului au efecte din cele mai rele asupra destinelor din arealul lor de influenţă. Fiecăruia dintre noi i s-a-ntâmplat, mă gândesc, să fie îndepărtat de la ceva de interes sau chiar de o importanţă decisivă pentru rostul său exact de către cei care aveau rolul de a-l ajuta să descopere drumul respectiv. De la mulţi dascăli care în loc să deschidă uşa cunoaşterii o transformă într-o trapă de ocolit, la destui „păstori de suflete” ale căror mijloace transformate în scop barează drumul spre înălţimi spiritual-culturale. O mulţime de astfel de „călăuze” dezorientează, strâmbă rosturi, ridică ziduri între noi şi ceea ce am fi putut fi. Ca urmare, mulţi dintre semenii noştri trecuţi prin asemenea exprienţe îşi pierd rostul sau, mai rău, ajung să şi-l trădeze preluând modelul „călăuzelor”, devenind „miliţieni spirituali”, paznici cu catalog, funcţionari terni în halat medical sau în straie preoţeşti. Adică ajung, inconştient de regulă, să contribuie la menţinerea într-o construcţie anapoda a societăţii sinonimă cu lipsirea ei de libertate reală. Transmise de la o generaţie la alta, ipocritele standarde (auto)mutilante mental generate de ideologizare, mai ales în totalitarism, îşi continuă glorios efectul de devalorizare umană și în postcomunism. Proclamând supremaţia lui „a avea”, antrenând o bună parte a societăţii în cuşca egoismului şi a lăcomiei, lipsind-o de aripile lui „a fi” ale rostului ordinii creatoare, o condamnă la ură și anarhie, îmbătrânind-o prematur,

Anunțuri

16 Ianuarie 2011 at 15:01 80 comentarii

Resurse şi rosturi

Trecând peste procedeele de căpătuire ale celor mai mulţi din bănoşii naţiei, oricâte resurse ar avea cineva mai trebuie să vrea şi să se priceapă să le folosească cu rost. Şi oricâte resurse ar avea o ţară, asta nu garantează câtuşi de puţin că oamenii ei se vor bucura de bunăstare. Banii câştigaţi „din pix”, aranjamente, şpăgi, licitaţii trucate etc. produc arareori altceva decât sărăcie şi risipă pentru societate. Îmbogăţiţilor fără muncă, pe căi dosnice, le lipseşte responsabilitatea folosirii publice, cu rost, a ceea ce au dobândit astfel şi, prin urmare, n-au cum să producă dezvoltare de durată pentru societatea în care trăiesc. Am asistat neputincioşi la prăbuşirea unor întregi sectoare, nu neapărat fiindcă erau „uzate fizic şi moral” ci fiindcă au încăput pe mâini lacome şi nepricepute, incapabile să le găsească rost sau să le modernizeze, să le înlocuiască cu ceva mai bun şi cel puţin la fel de necesar. Nu numai casele nelocuite, clădirile de CAP-uri şi instalaţiile de irigaţii din sate amărâte au căzut pradă unor indivizi fără căpătâi care le-au făcut praf, ci şi achiziţii „grele” ale capitaliştilor de „partid” în goană după „capital”. Fabrici, lacuri, deltă, mine, case, terenuri, staţiuni, păduri, surse de energie, înşfăcate  de-a valma aşa cum fac borfaşii când, din câteva raiduri prin curţi de gospodari, adună grămadă ce prind, ăsta fiind, după ei, rostul politicii pe care o servesc plini de zel. Ori să-şi ascundă prada în capital speculativ, acareturi luxoase şi conturi pierdute-n lumea largă. Din capitalism de gang şi de clan nu se produce bogăţie socială, nici siguranţă ci doar dezechilibru economic. IMM-urile răsuflă tot mai anevoios sufocate de taxe târându-se în urma industriei footbalului, cohortei de pub-uri, televizii,  intermedieri, entertaiment, reprezentanţe, bănci şi alte locuri de trai pe picior mare ale unor „investitori strategici” care nu rareori, ţin de”altă ligă”, una din  zona întunecată a banilor spălaţi unde fiscul devine timid şi stângaci. Lipsa de fundament creativ, productiv, a economiei pune-n paranteze valorile, duce la decădere instituţională, deprofesionalizare şi scăderea capacităţii de ocupare până la limita de suportabilitate a societăţii. (De)capitalizată „legal” de cei aleşi să-i gestioneze zestrea, România ar avea nevoie de alt capitalism nu de cel tocător de resurse în dauna rostului ei.

9 Septembrie 2010 at 00:49 26 comentarii

Unde ne e rostul?

Lenke, o prietenă îmi semnalează un articol deosebit de pe un blog (http://bradut-florescu.blogspot.co) în care autorul, care trăieşte în Thailanda, consideră că România a devenit „o tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara  rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri”. O ţară care-şi bate joc de bătrâni, pământ şi credinţă adică de cele trei mari surse de rost. „Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc? (… ) Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada. Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri. „Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste (…) Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti. Sa traiesti.”
…Al naibii de amar gust îţi lasă articolul! O realitate prezentată necruţător, exprimare asertivă, (re)sentimente sincere. Remarcabil post, nu se poate nega trista realitate. Şi parcă n-ar fi destul, pe fondul dezamăgirii şi revoltei fireşti, asistăm la transformarea pe zi ce trece a  agorei atâta cât există şi rezistă, a confruntărilor de opinii, a analizelor psihosociale şi politice, a criticilor imperios necesare la adresa comportamentelor nocive ale unor factori şi structuri de putere, într-un maidan de mizerabile atacuri la persoanele din jur, sau atacuri  de aceeaşi factură, la naţia proprie sau la alta, oricare ar fi. De fapt, o camuflare a cedării  printr-o nefericită exhibare a complexului de inferioritate printr-unul  de superioritate şi invers. Îngrijorător e când acest tip de atitudine se extinde ameninţător şi iresponsabil (intoleranţă, xenofobie) devenind acelaşi vechi factor distructiv de surpare a coeziunii  într-o comunitate sau între comunităţi, un produs devastator mai ales în mediile atinse de  cultura totalitaristă. De aceea socotesc că ieşirea nu poate fi  decât prin luarea în considerare a  fundamentului credinţei, ca resursă veşnică şi invincibilă a rostului de care vorbeşte autorul. O plecare nu e totdeauna o înfrângere.  Şi nici a rămâne nu-nseamnă neapărat înfrângere.  Prin urmare, cedarea, indiferent în ce formă, nu-nseamnă altceva decât renunţarea la credinţă şi la rostul ei, credinţa autentică fiind  forţa care are grijă ca valorile dătătoare de sens vieţii să ne-nsoţească şi să rodească, oriunde. Cedând, mai repede sau mai târziu, eşti, cu siguranţă, învins. Trădarea de sine îşi taie singură orice şansă (o trădare care face posibilă oricare alta). Aparent, poţi fii înfrânt şi când nu cedezi. Între cele două înfrângeri, însă, e o distanţă uriaşă cât o autentică şi perenă reuşită. Sau, cât ROSTUL.

Nora

p.s.  Dragi prieteni vă salut, revin vineri, probabil, ne reauzim abia în weekend.
Ziua bună şi voioasă!


5 Mai 2010 at 11:49 100 comentarii

Selecţia naturală a speciilor. Electorală sau nu.

A alege e verbul uzual al vieţii de zi cu zi. Practic avem permanent de ales câte ceva. Pe măsura aglomerării opţiunilor, mintea noastră e tot mai bântuită de incertitudini. Mereu asaltată de urgenţe ajunge să nu-şi mai vadă capul de atâtea răspunderi. Îi rămâne tot mai puţină vreme pentru întrebări de genul: ” Nu cumva, nu mă potrivesc cu mediul în care trăiesc?…Sau, cu timpul ăsta ?…De ce se întîmplă toate astea? De ce nu m-am născut în alt loc pe lume?…De ce acum?…De ce aici?…
Întrebări frecvente, banale sau banalizate, din categoria celor fără răspuns. Nici în apartenenţa noastră naţională, nici în cea a eredităţii noastre n-avem vreun cuvânt de spus. Alegerea nu ne aparţine.
Dar alegerea ne aparţine fundamental în ceeace credem despre noi înşine. Ne putem considera fie rodul întâmplării, fie rodul unei alegeri despre care nu ştim nimic. Ca şi copii ai hazardului nu ne punem întrebări. Nici măcar banale. Suntem prea ocupaţi cu alegerile de zi cu zi. Propria persoană ne mănâncă toate resursele. Nu ne mai rămâne nimic de dat. Responsabilitatea e ceva aiurea în acest caz, o vorbă de vorbă goală, o personificare a orgoliului unei clone. Seducătoare ca fata de la pagina 5. Sau ca tragerea din ce în ce mai specială la şase din patruş’nouă de duminica seara.
Dacă însă, existăm cu un rost, responsabilitatea îşi schimbă total sensul graţie transcenderii motivaţiei. Calitatea alegerii depinde în întregime de calitatea motivaţiei. Individul ca parte a întregului. Întregul ca societate, comunitate, popor. O masă critică insuficientă a responsabilităţilor asumate individual şi solidare în interdependenţă nu poate duce decât într-o fundătură. Nimic mai clar pentru a înţelege de ce istoria noastră recentă a trecut de la timpul egalităţii triste a neşanselor la cel al inegalităţii tragice a şanselor. La asta se rezumă de fapt „evoluţia” din vremea ante şi post integrare în structurile europene, de altfel prea ocupate de problemele lor ca să se mai preocupe şi de ale noastre.
Trecerea de la un timp la celălalt e o rezultantă a opţiunilor fiecăruia dintre noi. O rezultantă a tot ce am ales şi alegem. Nu numai politic. Inconştiente sau nu, importante sau nu, alegerile noastre au produs acest rezultat. Urmarea?…Opţiunile au scăzut dramatic precum lichidităţile din averea lumii. O societate în degradare pe potriva sterilului politic care acopera orizontul.
Cui aparţine vina?…Mai putem face ceva?
Şi în această privinţă opţiunile sunt împărţite: Întîmplătorii, indiferent de care parte sunt şi ce declară, socotesc că vina, în totalitate, fără echivoc, categoric şi totdeauna aparţine altora. Pentru cealaltă categorie, greşelile filtrate prin responsabilitatea proprie, devin „întîmplări” utile.
În acest fel greşelile ne vin în ajutor, devin un „capital” calitativ preţios pentru diagnosticarea corectă nu numai a stării naţiei ci şi a locului propriu, a rostului personal, a rostului nostru, acum şi aici. Un fond indispensabil pentru schimbare -(schimbarea, această nevoie transformată într-un slogan, mult,obositor şi mai ales ipocrit clamat)- în intervalul dintre cei doi timpi botezat „tranziţie”. Decisiv pentru reconsiderarea şanselor pe alte principii. E greu de apreciat cât s-a schimbat în bine mentalul nostru colectiv. Dacă putem conta pe o motivaţie calitativ schimbată a unei părţi semnificative dintre concetăţenii noştri. Totuşi pe asta contăm. Pentru altă calitate a alegerilor noastre. Electoral şi nu numai.

27 Martie 2009 at 12:07 56 comentarii


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 890,660 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.359 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 890,660 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: