Posts tagged ‘salvare’

Clasa Extremiștilor

Postat de Bască ilie în „Grădina publică”
Clasa a XI-a, cu două săptămâni înainte de teza la fizică. Orarul prevedea două ore consecutive de fizică în aceeași zi: prima de ascultare, a doua de predare. La ultima oră, profesorul ne anunță cum va decurge procedura de selecție a subiectelor: să revedem toată materia din trimestru, formată din opt capitole mari; din toate se vor trage la sorți patru. Prevenirea copiatului între colegii de bancă și între cei din băncile adiacente impunea metoda subiectelor diferite pe patru numere: din prima bancă (pe fiecare șir de bănci), cel din stânga 1, cel din dreapta 2, iar cel din spatele lui 2 avea nr 3. În ziua tezei, înainte de tragerea la sorți, șefa clasei urma să scrie titlurile tuturor capitolelor pe opt bilete, iar un elev va trage cele patru subiecte în ordinea 1-4. Fiecare subiect se va completa cu câte o problemă de fizică (problemele separate pe fiecare număr, dictate pe loc de profesor fără tragere la sorți). Teză de supraviețuire pentru mai mulți colegi, în rest ambiții mai mari sau mai mici legate tot de medie. Morcovul cel mai mare venea de la patru capitole nesuferite pentru toată lumea: motoare și/sau generatoare de curent continuu, respectiv de curent alternativ. Unii nu duceau lipsă de morcov nici de la celelalte patru teme, în funcție de cum n-au învățat pe parcursul trimestrului sau de timpul scurt rămas până la teză pentru recuperarea unui volum de materie descurajator. Nu se învăța după manual, ci numai după cursurile superlong ale profesorului, fost cadru universitar. Timpul acordat pentru teza anunțată urma să fie de două ore fără pauză. Mai devreme scapă cine poate. După ieșirea profesorului din clasă, nu mai aveam nicio oră în ziua respectivă; a început agitația colectivă, fiecare cu durerea individuală și toți laolaltă cu povara motoarelor și generatoarelor buclucașe. Normal, n-a lipsit nici Bască ilie cu una idee trăsnită. Le-am propus colegilor soluția salvatoare pentru toți. Voi trage eu la sorți exact ce-și dorește fiecare număr, în două condiții:
1. La numărul 3 prefer să cadă „Curentul alternativ”, fiindcă tocmai fusesem ascultat la lecția asta în urmă cu câteva săptămâni, a mers brici și n-avea rost să-mi pierd timpul cu învățarea sau recitirea altui capitol. Toți colegii din băncile corespunzătoare nr. 3 să se sfătuiască, să spună dacă au obiecții și eventual să schimbăm subiectul cu altul acceptat de majoritatea ocupanților acestui loc.     
2. Șefa clasei va scrie subiectele pe hârtiile primite de la mine pentru toate cele opt bilețele, în ordinea indicată de mine. Toți colegii vor cădea de acord asupra celorlalte trei capitole preferate pentru numerele 1,2 și 4. Altfel zis, șefa va primi de la mine teancul cu bilete albe și va scrie în ziua tezei, în fața profului, subiectul nr. 1 pe biletul de deasupra, pe următorul subiectul nr. 2, pe al treilea „Curentul alternativ” și pe următorul subiectul nr. 4. La celelalte nu mai contează conținutul sau în ce ordine le scrie, fiindcă pe astea din urmă oricum nu le voi trage. Indiferent cum vor fi amestecate în prealabil biletele, etalate pe catedră cu scrisul în jos, eu le voi trage la sorți în aceeași ordine imperturbabilă: 1,2,3 și 4.  
Am redus volumul de învățat de cel puțin 8 ori pentru toți: „Opt pentru unu, unu pentru hoți”. Pentru mine timpul sacrificat cu învățatul se reducea aproape la zero (mai răsfoiam un pic amintirea până împrospătăm memoria) .         
Fețele întunecate ale colegilor s-au înseninat odată cu speranța tragerii numărului ideal pentru fiecare. Timp de gândire și de definitivare a alegerii subiectului numerotat: două zile, ca să rămână toată săptămâna următoare pentru învățarea sau revederea capitolului predestinat. Problemele urmau câteva tipare bătătorite pe fiecare capitol în parte, iar proful era nevoit să le aducă pe cele cu text mai scurt, să nu consume prea mult timp cu dictarea lor la toate cele 4 poziții numerotate. Din acest motiv, problemele de fizică nu erau complicate; aici raportul tradițional era inversat: teoria te mânca unde practica se mai descurca. După acceptul unanim și rapid al colegilor mei de pe locurile bancare cu poziția nr. 3, călare pe „Curentul alternativ”, au mai anunțat ocupanții poziției nr. 2 capitolul ales „Transformatoare”. Celelalte două subiecte nu mai lăsau loc de ales, ci doar de ordonat. Înlăturarea capitolelor cu motoare și generatoare era echivalentă cu selectarea automată a ultimelor două subiecte rămase.
 
La următoarea pereche de ore de fizică, în săptămâna dinaintea celei de teză,  profesorul ne-a întrebat curios:
-Ați hotărât cine va trage la sorți ordinea subiectelor săptămâna viitoare?
Am articulat un răspuns ideal: „Nu contează, mai avem timp”, dar după mine, potopul:
-„Bască, Bască!”
Nu știu să vă spun cu precizie dacă această nesincronizare de răspuns a fost avanpremiera potopului, dacă vreun binevoitor ne-a turnat sau profesorul își planificase oricum să ne nenorocească. În ziua și la ora tezei, primele semne ale dezastrului s-au văzut în câteva mutări de locuri, dictate de prof, din ultimele bănci ale celor suspectați de apucături pontiste la copiat. Aducerea lor la vedere mai în față le-a schimbat fața și celor strămutați în spate, în locul copiatorilor suspecți. Cu dubla mutare biunivocă dintr-un foc, niciunul n-a nimerit pe aceeași poziție numerică. Toți strămutații au fost condamnați din start la un număr de subiect neprevăzut. Fețele lor palide de pre-leșin cereau asistență psihologică de urgență: îți venea să-i îmbărbătezi cu o mână terapeutică și prietenească pe umăr, chiar și mințindu-i că nu acum vine sfârșitul lumii. După prima mișcare în decor, profesorul a trântit pe catedră lovitura generală de grație – patru bilete scrise dinainte de el – apoi a întrebat zâmbind:
-Cine ziceați că trage la sorți?
-„Îîî, ăăă, au, ba… Bassscă”.  
Cu a doua mutare ne-a terminat pe toți. Ne-a tras din capul locului cele 4 norocoase. Era exclus să le fi ales taman pe cele 4 învățate și planificate de noi în grup organizat pentru tragerea anului; chiar admițând prin absurd o asemenea mână inspirată a profului, ce șanse mai aveam să le trag la sorți în ordinea poftită de noi? Nu-l consola cu nimic „Curentul alternativ” de ex. pe colegul bancher de la nr. 1, nici pe mine alt subiect planificat la nr. 4 și adus cu mâna mea la nr. 3. Profesorul ne anunțase tragerea 4 din 8, nu 4 din 4. Dacă ne propunerea din start 4/4, eu n-aș mai fi fost tentat și vinovat de lansarea ideii trăsnite. Nu eram îndreptățiți să-l acuzăm de incorectitudine pentru că ar fi schimbat regula jocului, din moment ce noi aveam de gând să fim mai hoți ca el, totuși, trecând peste anacronismul „hoții strigă hoțul”, era normal să ne întrebăm de ce a renunțat la 4/8 pentru 4/4. La prima vedere, am meritat să fiu cel mai lovit dintre toți și încoronat cu titlul de autor principal al nenorocirii colective. Totuși, indiferent dacă a avut un motiv de suspiciune legată de biletele scrise de șefa clasei sau ne-a aranjat un turnător, profesorul avea posibilitatea să aducă biletele gata scrise de el cu toate cele opt subiecte și să rămână la tragerea promisă 4/8.
Profesorul mă invită la marea tombolă, să trag cu ironia sorții ordinea din patru bilete cu scrisul în jos: subiectul nr. 1 „Motoare de curent alternativ”.
După primul gol, jale și rumoare în tribune! Cu mâinile în cap „vai de capul meu”; „ce ne-ai făcut, iliuță Bască?”. Arăta fiecare ce are și simte: ochii peste cap, o privire tandră, obrazul sau degetul, o vorbă de dulce. Paște fericit și alte urări de tradiționale!
La nr. 2 am tras „Transformatoare”; după câteva secunde, nr. 3 „Curentul alternativ”.
Explozie vulcanică dublă, vacarm nebunesc, iadul pe pământul făgăduinței nesperate!     
-Ura! Nu mai speram. Extraordinar! „Bravo, ilie!”
O asemenea reacție unitară, după anunțarea unui subiect de teză, nu întâlneai nici la Bălăceanca. Ospiciul era un pension liniștit, izolat în vârf de munte, pe lângă tumultuoasa clasă a anormalilor, aranjată cu mâna picată pe subiecte. Unii săreau în sus ca la un gol al României în campionatul mondial, alții au venit la catedră să mă îmbrățișeze sau să-mi strângă mâna. Ceilalți răsuflau ușurați după emoție prelungită cu speranțele la pământ. Proful se uita la miracolul exploziv cu ochii cât cepele și capul oscilatoriu stânga-dreapta, ca metronomul căzut din lună. Nu prea înțelegea ce se întâmplă, semn că n-ar sta sigur în picioare explicația că l-ar fi avertizat vreun turnător al clasei. Atâta fericire dezlănțuită la fizică nu avea cum să mai fi întâlnit în toate deceniile lui de predare anterioară. Exteriorizarea bucuriei în hărmălaia de nedescris nu dădea semne să se sfârșească, de parcă am uitat că mai aveam câte ceva de scris în caietul de teză. Nu am mai tras ultimul bilet. Subiectul nr.4, nesuferit ca primul – „Generatoare de curent continuu” – întors de profesor, a restabilit liniștea mai ales în ultimul sfert de clasă, format din cei loviți în plină figură de ultima strigare. A urmat dictarea celor patru probleme pregătite de profesor.
 
Tragerea la sorți 4/4 n-a fost atât de întâmplătoare pe cât pare, ci tot rezultatul planului, ajutat de o mică greșeală a profului. Biletele scrise înainte de intrarea la ore, probabil în cancelarie, proveneau din aceeași coală format A4, ruptă pe lățime în patru dreptunghiuri identice. Erau scrise cu caractere cam mari. După așezarea biletelor pe catedră, cu scrisul în jos, se vedeau pe spate urmele proeminente ale scrisului cu pixul apăsat. Timpul de tragere nu-mi permitea să stau prea mult cu ochii boldiții pe bilete (eram constrâns să le aleg cât mai repede). Trebuia să observ doar numărul de cuvinte scrise și lungimea lor pe toate cele 4 bilete. Nu erau cuvinte surprinzătoare pentru mine; le știam dinainte din cele 8 titluri cunoscute: cele 4 cu motoare sau generatoare de curent continuu sau alternativ erau singurele formate din mai mult de două cuvinte (mi-au sărit în ochi imediat două dintre bilete cu scrisul cel mai lung, din 4 cuvinte). Toate cele patru subiecte dorite și repartizate de noi la selecția inițială pe toată clasa aveau titlurile formate din cel mult două cuvinte. „Transformatoare” era singurul titlu dintr-un cuvânt, ochit și evident rezervat imediat pentru nr. 2. Nici la biletul „Curentul alternativ” n-a fost complicat să-mi dau seama ce conține și să-l întorc al treilea. Din toate opt, un alt titlu urmărit din două cuvinte era „Inducția electromagnetică”, dar nu se afla printre cele de pe catedră, or cuvântul „alternativ” era vizibil mai scurt decât „electromagnetică”, nu aveam cum să le confund (dacă vedeam pe spatele biletului acest cuvânt lung, l-aș fi distribuit automat la locul nr. 4). Altfel zis, preocuparea mea de ultim moment era să identific de pe catedră câte bilete mai corespund așteptărilor clasei, să le trimit în banca lor prestabilită. Asta însemna să determin locul corect al subiectelor formate din cel mult două cuvinte (nr.2 și nr. 3) și, bineînțeles, să le întorc pe față în ordinea potrivită (al doilea și respectiv al treilea). La pozițiile „vacantate” pentru care oricum nu aveam pe catedră subiectele dorite, am plasat de nevoie biletele de piază rea, cu scrisul alungit în patru cuvinte, la nr. 1 (întors primul) și nr. 4.
Chiar dacă proful ar fi scris cu mâna lui toate cele 8 titluri și ar fi adus pe catedră toate cele 8 bilete, le-aș fi dibuit pe toate cele 4 dorite de noi, fiecare la locul stabilit (toate cele 4 titluri preferate fiind de max două cuvinte). Subiectele detestate – cu câte patru cuvinte fiecare titlu – ar fi rămas neîntoarse pe catedră. M-ar fi încurcat numai scrisul profesorului cu pixul fără urme de apăsare sau cu stiloul.
Tocmai când șansele de ieșire la liman păreau compromise, am salvat în extremis aproape jumătate din clasa condamnată (numărul celor strămutați din start a diminuat un pic jumătatea plină a paharului). Notele s-au concentrat la extremități, ca într-o centrifugă: la înălțime 15 note de 9 și 10, la subsol 16 note de 4 și 5 (la mijloc, aproape neglijabile, numai trei note între 6-8; și-au amintit ce mai știau din teorie).
Notele polilor opuși – ori mari, ori mici – au definit o formă de evoluție a extremelor.  Hoția a dăruit clasei extremiștilor un plus de confort la risc și un minus calitativ inestimabil la pregătire.

17 decembrie 2014 at 12:44 126 comentarii

Lumi paralele

O imagine din vremea unei inundaţii de după ’89 îmi revine uneori, în faţa ochilor. Nu ştiu care dintre inundaţii, c-au fost mai multe, dar ştiu că era în vremea preşedinţiei lui Iliescu. Nu ştiu în care dintre mandatele lui, c-au fost, şi ele, mai multe. Un sat potopit de ape din Moldova, oameni disperaţi că puhoaiele le luaseră mai totul. Reporteri la datorie. În prim plan, o bătrână cu picioarele-n apă în faţa unei magazii pe care lipise un portret. „Da, maică, dacă nu-l lipeam pe Iliescu aici şi pe asta mi-o luau apele„. Aşa cum imaginea aia mi-a rămas în cap de atunci, la fel de lipit a rămas şi portretul killerului salvator în multe minţi de orice vârstă. Mă tem că nici acum mulţi boboreni de toate categoriile şi formaţiile civilizaţional-culturale ca să zic aşa, n-au scăpat de pojărel. S-au învăţat cu el. Afişul prototipului îi supravieţuieşte, în timp, titularului, ceea ce explică de ce agregatul-USL încărcat full cu tot ce a puroiat comunismul îl păstrează la loc de onoare şi salvare, precum bătrânica din Moldova sub ape.

Acuma, că s-a mai dus un simbol al comunismului (fie-i arhiva uşoară) putem răsufla uşuraţi: de simboluri am scăpat, de comunişti ne-am cam despovărat. Comunismul, mort în acte. De atâta curăţenie, probabil, ne-am îmbolnăvit. Curată bec, societatea, dar bolnavă. …De unde, atunci, boala care ne macină? …Ieşită de sub apăsarea omogenizării regimului dinainte, lumea, la cea mai şcolită mă refer, în marea ei parte pare că trăieşte şi acum cu iluzia, unică că o societate divizată arbitrar, poate funcţiona asemenea jocului de şah cu piese albe şi negre. Desigur, orice parte socotind că are exclusivitate pentru jocul cu albele. Maniheismul purtător de bolşevism virulent a luat startul în clipa otrăvirii libertăţii de exprimare de curentul desconsiderării societăţii în bloc. A nega o societate ieşită din marasam în întregul ei, înseamnă s-o ţii mental, tot acolo. Implicit, a declina voinţa de a o construi. Faptul că pionieri ai anticomunismului furibund din anii ’90 au trecut cu arme şi bagaje principial-valorice în bunkărul celor pe care-i acuzau atunci, nu-i altceva decât efectul evoluţiei bolşevismului netratat la timp. Şi mărturia! Arbitrariul în adjudecarea dreptului de a juca cu albele le-a deschis larg uşile, în schimb, la penthouse-ul societăţii, celor încriminaţi! Întreţinută, inconştient probabil, obsesia menţine şi acum un mediu ideal pentru comunismul rezidual  şi, implicit, pentru supremaţia tagmei abuzatoare. Dispreţuită de unii, ignorată total de ceilalţi, lumea celor de sub apele timpului în stare să se agaţe de un portret de killer a rămas tot acolo.

3 martie 2012 at 12:48 153 comentarii

La celălalt capăt al lumii

Urmăresc la radio şi TV evenimentul petrecut în Chile , poate cel mai mediatizat în ultimii zece ani cel puţin-e vorba de eliberarea de la aproape 700 de metri adîncime a unui grup de  peste treizeci  de mineri. Dincolo de evenimentul în sine, poate cunoscut, poate nu, pe mine m-a impresionat reacţia populaţiei: “de la vlădică , pînă la opincă”, solidaritate! Altfel spus, de la preşedintele ţării, pînă la oamenii cei mai simpli. Pe scurt, evenimentul: “Primii 13 dintre cei 33 de mineri blocaţi de 69 de zile într-o mină din Chile au fost scoşi miercuri dimineaţă la suprafaţă, în cursul unei operaţiuni de salvare ce a decurs fără probleme, plini de viaţă, dar cerând să nu fie trataţi ca nişte vedete, ci ca nişte simpli „mineri”, “-transmite AFP. “Cea mai lungă perioadă de captivitate cunoscută vreodată (69 de zile), în urma căreia toţi „prizonierii” să scape teferi s-ar putea încheia cu succes joi sau vineri. Salvarea  a devenit realitate prin efort susţinut intern în care nu a fost socotit nimic în plus sau nefolositor. Capsula salvatoare, ca şi tot planul de salvare, aparţin unor cercetatori chilieni. Totul s-a făcut cu migală şi speranţă, de chilieni pentru chilieni. Dincolo de evenimentul în sine, acesta este încă o dovada a faptului că numai uniţi şi făcînd jertfe, preţuind fiecare strop de viaţă (chiar daca e “opincă”), se poate împlini scopul omenirii şi al omeniei. Şi, aparent fără legătură, gîndul mă duce la vorbele lui G. Liiceanu: „Pentru un român, a emigra este un mod de a se opera de România”. Eu l-aş completa: nu toate operaţiile sunt reuşite. Adică, nu toţi, ba chiar cei mai mulţi, nu se vindecă de…ci mor de dorul ei. Şi eu printre ei. Deşi profesia cu care îmi cîştig pîinea nu este periculoasă ca a minerilor, deşi are parte de acel “cod planetar” datorită căruia o pot profesa oriunde în lume, legătura cu limba materna rămâne profundă. O munca de cîrtiţă, migaloasă, de găsire a unui corespondent cît mai potrivit din “cealaltă limba” , mă fericeşte. Este limba MEA, precum România este şi TARA MEA şi asta nimeni nu o poate şterge. Acest „al meu” este covârşitor, zice Liiceanu, pentru că el vine de foarte din adânc şi coboară foarte departe în timp. Raportat la el însuşi, afirma “El te poate fixa într-un loc chiar şi atunci când acolo se instalează Infernul. Acest unic „al meu”, de pildă, îl făcea pe Soljeniţîn, rezident o vreme în Statele Unite, să nu poată învăţa engleza şi să se ocupe necontenit, de la depărtare, tot de istoria Rusiei. Acest „al meu”, care-ţi învăluie prima parte a vieţii, i-a făcut pe Monica Lovinescu şi pe Virgil Ierunca să trăiască tot timpul în România, deşi se aflau la Paris. Este o grozăvie când oamenii sunt puşi în situaţia de a-şi părăsi ţara. Când ajung să resimtă istoria ca pe o teroare, când existenţa ţării lor devine tumorală. Unii se pot opera, alţii nu.”
PS.
Nu sunt originale gîndurile mele.Mi-au fost declanşate de ceva văzut, auzit şi citit.Nu am susţinut, de altfel că îmi depun candidatura pentru un premiu de originalitate. :) adun poveştile şi faptele altora şi le împart cu voi.
Angela Bratsou


14 octombrie 2010 at 00:57 40 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.390 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.390 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: