Posts tagged ‘smurd’

Mai scutiți-ne!…

Spun și eu, cum spuneau englezii sastisiți de alarmele care sunau mai tot timpul în toamna anului 1940 când Londra era sub ploaie de bombe: mai scutiți-ne de huruiala asta, nu-i doar exasperantă, e și inutilă! Faptul că atacarea intenționată, sistematică, a locuințelor londonezilor n-a produs panica pe care scontau naziștii, că nu s-a speriat nici guvernul și nici populația Londrei într-o Europă îngrozită mai-nainte de a ajunge sub bombe, explică prima înfrângere a lui Hitler din al doilea război mondial, după cum au apreciat jurnaliști și istorici deopotrivă.

Nimic din solidaritatea de atunci în deruta și divergențele actuale din marea familie europeană- situație care tinde să devină mai problematică decât orice alarmă!

Apăsarea excesivă pe pedala de stârnit angoase și tulburări colective însoțite frecvent de imprecații de cartier, asta mai prin părțile noastre, îmi amintește, prin contrast, de forța rațiunii și a credinței demonstrată de insulari în acele luni teribile.

Cum alinierea rău prevestitoare a lămpașelor nației seamănă cu cea amenințătoare a planetelor din interpretarea clarvăzătorilor de weekend de la televiziuni, cred că ar fi mare nevoie de altfel de modele; de mai puțin patetism, de noblețe și bărbăție spirituală, de rigoare managerială și prestigiu seniorial. În loc de asta, firul dinamitei sfârâie prin falseturile de pe stânga, trece prin stridențele naționaliștilor de mucava și ale așa-zișilor dacopați, atinge un maxim în delirul elevat-european de pe dreapta și explodează în mințile fanilor piuind ca sirenele poliției și ale smurdului la un loc. Săracu’ Conu’ Leonida, dac-ar trăi, în fața unei asemenea reacțiuni ar fi făcut o criză fatală de patriotism ultra-ortodox, pierind eroic odată cu Vadim.

Anunțuri

15 Septembrie 2015 at 19:08 20 comentarii

Paroxism şi patetism

O orchestră care interpretează partitura unei nesfârşite gâlcevi sub bagheta unui dirijor nevăzut, maniac şi surd, aşa îmi pare lumea noastră. O lume în căutarea a ceva pierdut pentru totdeauna mai- nainte chiar de a fi  ştiut ce vrea. şi ce caută! Să fie vorba de cheia libertăţii?… Aproape o himeră în cazul unei societăţi împovărate, benevol sau inconştient, de permanente animozităţi întreţinute cu iroseală colosală de energie! Care, în schimb, îndeplineşte criteriile pentru a se integra în subcivilizaţia enterteimentului decadent, globalizat, a brutalităţii şi plictiselii, a exceselor şi lipsei de nuanţe. Fiindcă oricum, nu mai are ce pierde. E propria ei prizonieră. Şi, posibil, propria ei victimă.
*
Iertaţi-mi patetismul, cred că e niţel ridicol, dar nu puteam să asist la ieşirea intempestivă, cam disperată, a pedeleului din glaciaţiune, la reaprinderea, târzie, în intens-portocaliu a orizontului politic, fără să rezonez un pic. Nu din pricina uniformelor portocalii ale corului pedelist, parcă aflat în robie uselistă, ci a motivelor  subterane ascunse (prost!) sub cele anti-useliste. Şi a patetismului tragi-comic al interpreţilor. Excesul de patetism poate da chiar şi gâlcevilor, un strop de umor neaşteptat.
*
Fără nici o legătură, mi-am  amintit că, în ianuarie 2012, la Cluj, regizorul Alexandru Hausevater îşi echipase „Corul Robilor” (evrei!) din Nabuco, în uniforme Smurd. Ura! …Ce ţi-e şi cu inspiraţiile astea ale câte unui dirijor nevăzut, maniac şi surd!...

10 Februarie 2014 at 13:54 17 comentarii

Aniversarea revoluţiei din ianuarie

Sâmbătă, 14 ianuarie 2012. Centrul capitalei devine scena celor mai violente proteste anti-legea sănătăţii (de fapt, anti „Chiorul şi piticul” care au nenorocit poporul„) de la mineriade  până atunci. La lăsarea întunericului, mitingul celor câteva sute de inşi ia forme agresive: tineri cu fetele acoperite ca la o Intifada încep s-arunce în jandarmi cu pietre, sticle si pavele. Jandarmii ripostează cu gaze lacrimogene. Mulţi dintre bravii protestatari erau, dupa cum declarase purtatorul de cuvânt al Jandarmeriei, membri cunoscuţi ai galeriilor de fotbal, unii cu antecedente penale. În acelaşi timp, comentatori-puhoi, apăruţi ca din senin, îl glorificau- martirizau non-stop pe medicul Raed Arafat.

Manifestările pro-Arafat s-au ţinut lanţ în Bucureşti şi ale oraşe din ţară deşi medicul palestinian nu era câtuşi de puţin ameninţat de ceva. Ţinte erau Boc&Băsescu. Cu reforma lor. Spre satisfacţia protestatarilor, reforma sănătăţii a fost învinsă şi a murit în câteva ore ca un pilot încarcerat într-un avion căzut în munţi. Asemenea lui Iliescu în iunie 1990, dl. Ponta mulţumise şi el în ianuarie 2012, “societăţii civile” (cu revoluţionarii  de serviciu incluşi) pentru „implicare şi victorie”. Iar dl. Hrebenciuc povestise ceva mai târziu că încercaseră şi ei o revoluţie, după modelul „primăverii arabe„. Lucraseră cam „cârlăneşte”, totuşi, fiindcă n-au putut „să-şi ia ţara înapoi” atunci, ci abia când făcătura a reuşit în parlament cu ajutorul frunză-verdelui lui blaga. Propulsat pe soclul de „erou al neamului”, dl. Raed Arafat, în schimb, a devenit imaginea glorioasă a sănătăţii din România guvernului Ponta, salvată în regim de urgenţă de pericolul reformării.

Luni, 20 Ianuarie 2014. Un avion aflat într-o misiune medicală umanitară se prăbuşeşte în munţii Apuseni. Comportamentul de personaje de mucava din recuzita de partid a autorităţilor frizează absurdul. Eroul din imaginarul revoluţionar colectiv din 2012 e dus pe afară cu treburi, maşinile SMURD ale serviciului de urgenţă n-au voie în pârloaga de la locul accidentului ca să nu se zgârie, avionul, de un milion de euro, roşu ca echipamentul unui erou- android de calculator, stă sub pază într-un hangar din Bacău. Nimeni nu ştie, nimeni nu sare în ajutor, nimeni nu comunică. În afară de „jos-băsescu”, şpăgi şi salarii exorbitante, nimic nu e important pentru guvern şi serviciile aferente.

Un accident tragic ne oferă radiografia unei stări de fapt a societăţii noastre. Ne arată nevolnicia actuală a statului nereformat, gonflat politic, pus în paranteze de corupţie şi incompetenţă. Ne arată însă şi modele minunate de oameni obişnuiţi în contrast izbitor -şi semnificativ se poate spune, faţă de mulţimea nonvalorilor de la cârma statului.

22 Ianuarie 2014 at 16:02 21 comentarii

Criza criticii

Neprotejată de o raţiune suficient de matură, emoţionalitatea cade uşor pradă urii. În această postură poate deveni lesne o forţă, în extremis, asemănătoare calamităţilor naturii. E de-nţeles atunci, de ce energia asta face obiectul interesului atâtor personaje politice în căutare de mijloace ieftine şi la-ndemână de folosit în propriul lor interes. După ce am semnat, mulţi dintre noi, petiţia pentru a se „stopa umilirea bolnavilor în spital„, din convingere, nu formal cum se mai întâmplă, acum când legea vine exact cu ce e nevoie ca să curme mizeria, asta nu mai interesează! Gata! Prea puţin interesează şi în ce mod s-ar institui condiţiile cadru pentru intrarea-n funcţiune a mecanismului capabil să înlăture corupţia sordidă din perimetrul medico-farmaceutic-casa naţională de asigurare. Fie şi numai pentru aceste motive, nelipsite până mai ieri din durerile de pe agenda publică, şi ar fi fost normal ca proiectul, acum disponibil şi, pe ici pe colo, explicat, să treacă-n prim plan. Dar, cu subiectul martirului Arafat în ochi, emoţionalitatea naţiei dând pe dinafară, nu-i de mirare că mulţi au luat-o pe drumul înfundat spre nicăieri cu un galon de ură anti-băse ca supliment medical. Asta, fără-ndoială şi datorită călcăturii prezidenţiale de sub care nu se putea să nu sară pietricica rebelă care să-mpingă iar răzbelul, de pe drumul sănătos al raţiunii în terenul mlăştinos al umorilor. Pentrucă fără managementul solitar- o vreme, al medicului Arafat, cu toţi banii statului român şi al românilor, nu s-ar fi ajuns la instituţionalizarea SMURD. Asta nu se poate nega şi nu poate fi pusă-n paranteze, cum nu se poate nega nici faptul că eroul de atunci pare a fi fost cu totul altul decât personajul orgolios şi amestecat în afaceri dubioase de acum. Mai lipsea doar miticul drob de sare naţional, atârnat de firul electric al antenei securistului apărător al neamului ca pe bunurile sale, ca balonul politicianist să teleporteze trupe de voluntari pentru Greuceanu-sirianu salvatoru’! Unu’care să-l răpună pe zmeul de la Cotroceni, dacă pe ponta-chucky, cuplul mascotelor usele, nici poporul antenist nu mai pune pariu.

12 Ianuarie 2012 at 18:39 124 comentarii

Serviciul POLITIC de urgenţă şi descarcerare

Ca şi-n alte sectoare, de fapt cam în toate, buruienişul politic a acoperit fondul problemei. Mă-ndoiesc că-n puzderia vocilor care-l susţin în principal, pe dr.Arafat, huiduindu-l ca de obicei sau chiar mai mult pe preşedintele Băsescu, sunt mulţi în cunoştinţă de cauză cu privire la ce vrea noua lege a sănătăţii. Din punct de vedere civic-medical găsesc corectă poziţia lui Raed Arafat privind nevoia de funcţionare în acelaşi regim, public, a serviciului de urgenţă. Numai că lui Raed Arafat, medical, vorbind, şi tehnic, pare că n-are cine să-i răspundă pe fondul chestiunii. Valurile de indignare cu accente isterice stârnite de unica intervenţie, cea a preşedintelui la TV Realitatea, total disproporţionate, au adâncit misterul. Între timp s-au mai lămurit lucrurile,dar nu din punct de vedere medical, ci politic. Doctorul Arafat se afla până-n momentul demisiei sale într-un conflict clar de interese- ca şef al Serviciului de Urgenţă, concomitent fiind şi subsecretar de stat. Plus faptul că serviciul public SMURD se află sub patronajul unei fundaţii cu acelaşi nume, SMURD, în al cărei consiliu de conducere figurează onorabilii Emil Hurezeanu (Realitatea-USL.TV) Radu Tudor (Antena USL) Mihaela Rădulescu (Monte Carlo) etc. Dl. Arafat spunea convingător, în conferinţa de presă, că el, personal, n-are nici o treabă cu politicul. L-aş fi întrebat, dac-aş fi avut posibilitatea, dacă socoteşte că descinzând de ceva vreme la televiziile respective, în compania unor convorbitori cu scopuri politicianiste de speţă arhicunoscută, nu cumva tocmai dumnealui a aruncat din terenul medical în cel politic o dezbatere, cum spuneam, de altfel foarte necesară. O asemenea „dizidenţă” nu face bine, din păcate, nici bolnavilor, nici legii respective- încă-nvăluită-n ceaţă pentru public, nici SMURD-ului însuşi. Şi nici politicului, de bună seamă. …Dar pe unde or sta ascunşi autorii legii? Ce i-o fi oprit să vină de urgenţă şi să descarcereze situaţia?

10 Ianuarie 2012 at 16:26 82 comentarii


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 892,755 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.347 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 892,755 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: