Posts tagged ‘Stephane Hessel’

Când politicienii trădează democraţia…

Hărţuite, şantajate de agenţiile de rating,  Spania, Franţa, Italia dau din colţ în colţ.  Abia acum trei zile (!) Parlamentul European a decis, însfârşit,  interzicerea vânzărilor de credit suverane fără acoperire (default swap (CDS). Alegând să joace- n liga rechinilor financiari, să devină speculanţi pe pieţele lor, politicienii au trădat democraţia şi pe cetăţeni, lăsându-şi ţările gaj acestor killeri ai democraţiei. Iar acum trădările  îi ajung din urmă. Problemele Greciei au ajuns aproape insurmontabile, lumea toată a devenit o mare de nemulţumire, indignarea se-ntinde rapid  pe mapamond. Pe ici pe colo, ca atmosferă, unele aspecte aduc aminte de  Piaţa Universităţii bucureştene din ’90, unde  printre idealiştii care sperau că vor accede într-o altfel de lume, mai curată, mai dreaptă  şi mai transparentă,  se-nvârteau tot soiul de farseuri şi mercenari.
*****
Pornit din celebrul “Indignaţi-vă”, îndemnul de a apăra valorile democratice ajunse în primejdie, al nonagenarului  Stephane Hessel, erou al rezistenţei franceze, evreu pro-palestinian şi anti-Sarkozy, a venit exact când în Europa şi-n lume, nemulţumirea a atins apogeul. Focul,  izbucnit ici colo,  s-a întins rapid dintr-un loc în altul ca pe mirişte. (Am mai pomenit, de fapt, de „Cartea indignării”,  într-un articol din  iulie  https://noradamian.wordpress.com/2011/07/31/teatru-n-viata-viata-n-teatru-5/). Devenită mai întâi, în anii trecuţi, în Spania, manual de luptă nonviolentă,  pentru mişcarea “Indignados”,  ulterior,  îndemnul a prins în toată lumea. Dincolo de efectul formidabil al best-sellerului  generator de istorie al acestui luptător pentru valorile  democraţiei şi demnităţii umane, e de luat în considerare însă, şi alt aspect, cel al sănătăţii indignărilor  de care am pomenit şi-n articolul menţionat mai sus. Anume că nimic nu e mai contagios decât un sentiment colectiv de revoltă pe fundamentul unor nemulţumiri logice, ajunse la apogeu. Dar în acelaşi timp, nimic nu e mai vulnerabil decât asemenea mişcări intrate pe canalul unor  forţe manipulatoare,  frecvent, profesioniste. Că şi mişcarea “Occupy Wall Street” poate degenera în ceva invers sensului ei iniţial, nu-i de mirare. Permeabilă pentru tot felul de indivizi şi grupuri, orice mişcare de mase poate deveni, mai repede sau mai târziu, ţintă pentru forţele care urmăresc să-i anihileze vrerea şi rostul. Politizate din mers, cu metodă,  pot ajunge chiar victimele tagmei speculanţilor deghizaţi  în oi iubitoare de popor. (Nu trebuie decât să ne amintim, ca exemplu, de „revolta” uselist-sindicală pusă-n operă de Marica, Petcu, etc, boşi penali, fideli aghiotanţi ai d-lui Ponta, a modului cum au încercat să se folosească de  masele de nemulţumiţi). Iar când indignarea e convertită în  monedă  revoluţionar-stângistă, revolta devine ameninţare. Adică ce se-ntâmplă  în Atena terorizată de ocupaţia politico- sindicală. Dar şi-n alte locuri. Ca şi pe Wall-Street, unde, printre indignaţii paşnici, se-nvârt şi agitatori de  vechi coşmare.

21 octombrie 2011 at 13:50 53 comentarii

Teatru-n viaţă, viaţa-n teatru… (5)

Termenul de comunităţi, ca paradigmă a concepţiei festivalului sibian din acest an (festival exuberant, policrom, cu o capacitate specială de a relaţiona culturi, de a se reinventa, an de an) mă determinase, de fapt, să găsesc o legătură între universul teatral esenţializat în parabola cerc-fluviu, a iubitorilor de teatru şi viaţă; printr-un teatru concentrat, revalorizat, întors spre axul fondator al lumii primordiale cu mijloacele sărace ale artei naive. Ca proiectant de destine în spaţiul ficţional al unei piese, un autor îşi exercită puterea (absolută) prin viziunea (relativă) a diferite concepţii regizorale. În mod fericit, când energia primă a unei ficţiuni de geniu întâlneşte spiritul unor creatori de excepţie, trece de scenă, de ziduri, de bariere sociale, temporale, spaţiale, reuşind mai mult sau mai puţin, să influenţeze lumea.
*******
…Trecând de la indisciplina unei arte care, depăşind regulile, deschide noi drumuri (e suficient să ne gândim la sculptura până la Brâncuşi şi la aceea de după Brâncuşi), regizorul Demarchy amintise de momentul 1968 al revoltelor studenţeşti de la Paris pomenind, în context, de cartea (bestseller) a lui Stephane Hessel,Indignaţi-vă. Francez născut în Germania, erou al Rezistenţei, supravieţuitor al lagărului de la Buchenwald, membru al comisiei de redactare a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, ambasador al Franţei la ONU, evreu propalestinian şi Anti-Sarko, Stephane Hessel reuşeşte, uimitor, la vârsta de 94 de ani, să devină un simbol al militantismului politic actual. Revoltat de resemnarea actualei societăţi franceze, Hessel absolutizează, într-un fel, indignarea, ca premiză a acţiunii civile apărătoare de valori. Remarcabilă conştiinţă şi admirabilă atitudine. Numai că indignarea ca valoare protectoare de valori, nu poate avea aceleaşi efecte într-o societate-bucăţele cu valori fărâme, cum e (încă) cea românească; o societate în care unei indignări, oricât de legitime, i se răspunde cu o revoltată contraindignare; şi oricărei încercări de participare la refacerea organismului social i se găseşte spontan, un leac neutralizator; într-o societate debilizată chiar de indignarea mimată a celor care manipulează, urmată, din păcate, de cea sinceră, a victimelor manipulării. Astfel, cei care i-au confiscat, revoluţionar, revolta şi indignările sunt şi cei care i le-ntreţin în timp, prin tehnici regizorale. Uzurpator, cercul teatralizării politicianiste a vieţii n-are cum alimenta o curgere firească. Prin indisciplina artelor, însă, ca forţă generatoare de valori opuse declasării şi decadenţei, se poate descoperi, cred, o cale spre însănătoşirea indignărilor…

31 iulie 2011 at 17:09 4 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 916.477 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.436 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 916.477 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: