Posts tagged ‘Talmud’

Martie în Israel (17)

Shoshana

Păcat că n-am zăbovit mai mult în oraş!… La hotel, pe palierul nostru, pană de curent. Şi era abia zece seara! Neplăcut. Am bătut la uşile vecine, nimic. Ori că plecaseră, ori dormeau, cine ştie. La recepţie, nimeni. Ne pregăteam să ne culcăm pe întuneric. Ciudat, zice Miriam, parcă au fost răpiţi toţi de aici. Mai devreme petrecusem câteva ore bune cu Shoshana, ne plimbasem prin Ierusalimul de Vest pe străzi necunoscute, animate, pline de farmec. Prietena lui Miriam ne povestise o grămadă de lucruri, ne spusese bancuri (inclusiv cu evrei, dar şi cu ardeleni şi olteni). Ne dusese la un restaurant unde patroana, prietenă cu ea, ne răsfăţase cu şniţele din piept de pui în seminţe de susan şi prăjituri cu trei feluri de cremă plus îngheţată. Plăcută seară!… Păcat că era ultima şi că n-ajunsesem s-o vizităm pe Shoshana la biblioteca universitară, dar poate vom găsi două trei ore pentru asta, înainte de a pleca.

De fapt, atracţiile Ierusalimului sunt nu numai unice ci şi foarte diverse, ne spusese prietena noastră. În primul rând, vorbim de “centrul geografiei sacre a lumii”, un loc care fascinează deopotrivă pe evrei, pe musulmani şi pe creştini. Ca şi pe cei care nu aparţin acestor trei mari religii monoteiste ale lumii. Apoi, e amestecul fabulos de culturi, traditii si cutume. Prin profesia ei, Shoshana are de-a face  permanent cu cercetători ai istoriei, antropologiei, religiilor. Aici, ne explică ea, se află cea mai mare concentrare de artefacte şi colecţii posibile de manuscrise şi urme care privesc trecutul omenirii, ca şi prezentul şi viitorul ei. Biserici, moschee, sinagogi. Arhitecţii şi constructorii pot, la rândul lor, să vadă în Ierusalim soluţii originale de aducere în modernitate a unei cetăţi cucerite şi pustiite necontenit pe tot parcursul existenţei sale milenare. Mai ales după proclamarea statului independent Israel, graţie unui program intens de refacere “Oraşul Păcii” a crescut constant din piatra albă a munţilor săi sacri, în ciuda continuării războiului. Fără să-şi piardă aureola de oraş sfânt. Şi nici identitatea istorică.

…Se auzeau paşi afară. Am ieşit repede. David! Tocmai se-ndrepta  spre bucătărioară. L-am auzit  scuzându-se ( se-mpiedicase pe întuneric de Miriam care umbla de colo-colo pe culoar). Prin urmare, la ora asta nu mai era nimic de făcut. Pe-ntuneric o să dormim mai bine. Noapte bună! Miriam asculta radioul, eu eram pe punctul de a adormi, când am auzit o bătaie uşoară-n uşă. Era David. Venise să ne spună că reparase defecţiunea, aveam lumină. O problemă la tabloul electric pe care tocmai o rezolvase. Ce bine!… Arăta obosit, avea cearcăne. Zâmbi: “Nu, nu sunt student”, îmi răspunse la o întrebare… “deşi ce fac eu de câtva timp aici are legătura cu educaţia”.

…Cu aproape o jumatate de milion de locuitori, din care cam trei sferturi sunt evrei, Ierusalimul nu intră în categoria oraşelor foarte mari. De fapt nu intră în nici o categorie. N-are termen de comparaţie. Însfârşit, în  ultima zi am ajuns şi în locul unde munceşte Shoshana. Continuăm poveştile de aseară. Nu suntem decât noi aici, în sala plăcută a bibliotecii de la ultimul etaj al vechii Universităţi Ebraice. Shoshana ne toarnă cafeaua caldă  în ceşti. Tot aici îşi făcuse studiile şi Miriam Ne speriasem adineaori, ni se cam oprise inima odată cu liftul. Shoshana râde. Uitase să ne prevină. Ajunsese de legendă liftul ăsta care, din când în când, făcea câte o mică pauză în timpul urcuşului. „Cei din Universitate s-au obişnuit”. Intrăm în istorie, în religie, iudaism, orientalism, povestim despre o mulţime de lucruri interesante, cele mai multe, noi pentru mine.
–  Stai, stai, că m-ai zăpăcit, îi spun Shoshanei. Deci “Midrash se referă la volumul uriaş de literatură biblică adunată de-a-lungul timpului, povestiri, proverbe, psalmi, împreună cu o metodică explicativă, analitică a limbajului sacru. În timp ce “Mishna”…
„Mishna e un cod scris la începutul secolului trei e.n. de patriarhul Yuda”, precizează Shoshana. „În condiţiile risipirii evreilor şi opresiunilor la care au fost supuşi prin lume, era foarte important pentru păstrarea spiritului iudaic ca legile transmise oral, de secole, să fie codificate, scrise pentru a fi puse la adăpost. Aşa a rezultat o operă de sinteză, unică, în care esenţa e Talmudul. Povestiri biblice, sfaturi practice, ştiinţă şi filozofie, incluziuni din culturile limitrofe, adunate şi cultivate în şapte secole, toate alcătuiesc un material viu, creator, al iudaismului. Iudaismul se adaptează, se îmbogăţeşte permanent. O  învăţătură necontenită predată urmaşilor, o protecţie a religiei şi, totdată, o sursă universală de înţelepciune. Vorbim de profeţii evrei, de fervoarea  profeţiilor lor, de viziunea lor morală asupra existenţei omeneşti pe care e fundamentat şi creştinismul”.
Ar trebui să plecăm, intervine Miriam azi e, din păcate, ultima zi, mai avem de umblat.

… Cam scurtă vizită, mă gândesc cu părere de rău. Ne mai plimbăm o vreme printre cărţi rare, hărţi de pe vremea cruciaţilor… Pe o hartă din Lyon, 1490, se vede drumul spre orient, Holy Land. De aici şi termenul de orientare. Călătoriile sfinte, hărţile sfinte. Cărţi din secolul XVI, atlase vechi. Găsim Transilvania cu Mediasch, Schesberg, Konsberg… Apoi Barbaria, Valachia, Moldavia… Atlase vechi astronomice, exemplare rare din Vechiul Testament şi din Noul Testament. Mai toate din donaţii, ne spune Shoshana, sărutându-ne la plecare. “Ierusalime, de te voi uita, oh, Ierusalim…”

…Credeam că-s fluturi, dar ce fluturi sunt gălăgioşi? Mici şi colorate păsările colibri se armonizau bine cu mulţimea de flori care în mod obişnuit nu prea vieţuiesc la un loc şi în acelaşi timp: pansele, crizanteme şi orhidee. Şi nelipsitele anemone roşii cărora Miriam le spune kalanit, presărate printre chiparoşi. Ieşisem din “Evul mediu” şi ne relaxam, aşa, în trecere, prin Grădina Botanică, pe malul unui lac, cu ochii la lebedele albe şi negre care-şi plimbau puii pe luciul apei. Parcă eram de săptămâni întregi aici, un loc în care fiecare clipă îţi oferea ceva nou, unic… Miriam ar fi vrut să-mi spună mai multe lucruri din comorile judaismului, dar îşi dă seama că şi ea are încă mult de cercetat.

Îmi aduc aminte că la prima revenire în România după ’89, Miriam  plecase până-n nordul Transilvaniei, prin locuri uitate, să dea de urmele bunicilor şi străbunicilor ei căutând sate şi adrese, vorbind cu localnici, găsindu-le mormintele în vechi cimitire evreieşti. Abia după ce făcuse asta,  se simţise împăcată. “Trebuia să-mi găsesc rădăcinile… Altfel vezi viaţa, rostul tău în lume, legătura cu ai tăi după ce le ştii”.

Din Tora îi plac psalmii, mai ales … Aceiaşi psalmi îi găsim şi-n Vechiul Testament al Bibliei, îi spun. Putem compara. Ca şi proverbele şi multe altele. Şi Cântarea Cântărilor!… „A da, şi asta”, spune Miriam. „Îndrăgostitul din Cântarea Cântărilor e însuşi Dumnezeu care-şi arată dragostea faţă de poporul lui Israel, aşa consideră credincioşii evrei”. Un Dumnezeu îndrăgostit de creaţia sa! Se poate ceva mai frumos?…”Ceva inegalabil şi ca literatură”… Interesant, mă gândesc, în Noul Testament, Iisus Hristos îşi numeşte biserica în diferite feluri dar când îi spune “mireasă iubită” avem imaginea celei mai depline comuniuni din iubire cu toţi cei care cred în el.

din volumul “Martie în Israel”
Nora Damian, 2009

22 august 2014 at 14:25 Lasă un comentariu

Martie în Israel (9)

Agitaţie

– Ce-ar fi să-mi pun un rucsac în spate şi s-o iau frumuşel pe jos, pe linia ţărmului Mediteranei, de la Tel-Aviv, să zicem, până-n punctul cel mai sudic? Pe hartă nu pare prea mult…
– Nu, nu e prea mult, îmi confirmă Leon, vreo treizeci de kilometri până la Ashkelon, că după aia vine Gaza care e sub autonomie palestiniana. Adică, dacă plec dimineaţa, seara sunt la Ashkelon?
– Da, desigur. (Leon se joacă la calculator şi în acelaşi timp e foarte atent la ce-l întreb). Ar trebui să treci însă şi peste nişte greutăţi: un port, şantiere, pază armată, adaugă cu o seriozitate mucalită.
– Hmm, înţeleg…
Îmi reiau lucrul. M-apucasem să ajustez o pereche de pantaloni kaki primiţi de Yael de la tabăra militară. Îi erau prea lungi. Miriam voia să-i dea la modificat unui croitor din vecinătate, un rus bătrân şi cumsecade care fusese chirurg oncolog până să ajungă-n Israel.
De câte ori mă vede”, spune Miriam” îmi aduce aminte că fiul lui a terminat la Tehnion, că e angajatul unei companii de electricitate şi are un salariu grozav.”.
E mare nevoie de echilibru în materie de meserii, adaugă Miriam. Majoritatea evreilor veniţi din atâtea părţi ale lumii sunt pregătiţi, ştiu să facă una alta, unii au specializări deosebite, dar aici trebuie să se adapteze. Sunt şi artişti, mulţi dintre ei, şi fiecare îşi găseşte ceva folositor de făcut aici… 
Mai toţi  scripcarul_pe_acoperisrepatriaţii în Israel coboară din avion fie cu o vioară fie cu un bisturiu„, continuă, glumind,  Leon unul care coboară fără nimic probabil n-a putut să-şi  care pianul”.
Violoniştii evrei, mai ales cei din Rusia, au devenit faimoşi în toată lumea în special în   ultima sută de ani. Îmi vine în minte muzicalul “Scripcarul pe acoperiş”, un aducător de dragoste şi bucurie în case şi suflete inspirat de un tablou al lui Mark Chagall.
– Pentru evrei nu se potriveşte termenul de “emigrant” spune Leon. Ei n-au plecat de bună voie. Iar reîntoarcerea lor („alya”, numită-n ivrit) forţa care-i aduce acasă din toată lumea, are legătură cu îndemnul de grijă din Talmud, de responsabilitate faţă de semeni. Pe asta s-au bazat operaţiuni de salvare ca aceea de pe aeroportul Entebe din Uganda (numită “Jonathan” după numele fratelui lui Netanyahu care a condus-o şi a plătit cu viaţa reuşita acţiunii) Mai sunt şi altele. De unele, cum ar fi transportul aerian al evreilor etiopieni asediaţi, (“operaţiunea Solomon”) ajutorarea refugiaţilor din Rusia, din Yemen auzisem.
Atmosfera se destinde şi nu prea. Yael se foieşte prin casă, e agitată, vorbeşte aproape de o oră la telefon. În răstimpuri se contrează cu Miriam. E din cale afară de obraznică, crede maică-sa. A învăţat să determine distanţele pe hartă, să le verifice pe calculator şi se crede grozavă.
O să-i arăt eu, ei ! ” Explodează Miriam.
Ivritul vorbit de Yael sună altfel decât cel al lui Miriam şi a lui Leon. Pentrucă generaţia născută aici vorbeşte corect, îmi explică Leon. O limbă de o muzicalitate aspră, puternică cu hrr-uri dure care asociate cu sunete vioaie, melodioase crează o armonie deosebită. Îmi pare asemenea peisajelor pietroase, deşertice, asociate cu luxurianţa grădinilor şi plantaţiilor de pe aproape fiecare petec de pământ.
Yael turuie într-una, e imposibil de oprit. Nu-mi dau seama de ce se ceartă acum. Că Yael nu mănâncă mai nimic, ştiam, că e nebună, auzisem.
Auzi”, se revoltă Miriam, “zice că aia-i excursie ce am făcut noi la Haifa? …Excursie cu autobuzul?
A doua zi Yael urmează să plece, într-o aplicaţie militară, la Masada, lângă Marea Moartă… Am văzut un film, un serial văzut la televizor, îmi aduc aminte. Impresionant. În ochii lui Yael se ghiceşte o scânteie de încântare. Da, îmi spune, un mic grup de zeloţi conduşi de Simon Bar Kohba, care a ţinut piept forţei uriaşe a Legiunii a X-a romane acolo sus, pe fortăreaţa de lângă Marea Moartă. Multă lume vine să vadă locul acela… Uneori conduce şi ea grupuri de turişti (Disting un strop de mândrie reţinută în spusele ei). Miriam oftează fără să mai comenteze.
– S-au dezgropat şi scheletele celor care s-au sinucis ca să nu cadă în ghearele romanilor, adaugă Leon. La doi ani după Războiul de Şase Zile au fost incinerate cu onoruri militare.
Urmărim programul de la televizor. Nişte invitaţi deosebiţi, pare ceva interesant. O repatriată din Brazilia, cântăreaţă, cântă într-o ebraică moale cu accent portughez. Un tânăr arab fugit din Irak care vrea să treacă la judaism, o tânără care repară motociclete. Fiecare spune câteva cuvinte despre sine… 
„Români? Nu, nu prea vin. Nu le place să iasă în evidenţă, îmi spune Miriam. (o chestiune care revine mereu în spusele ei, o deranjează). Până şi africanii sunt mai prezenţi în viaţa publică decât românii.
…“Două victime ale atentatului terorist de miercuri seara: Lea Tzur şi fiul ei Artur. Au rămas orfani de mamă şapte copii.” O ştire de ultima oră, urmată de câteva imagini, o scurtă dezbatere şi de reluarea programului obişnuit…
Pantalonii îi vin perfect lui Yael. E încântată. Se pregăteşte să se întâlnească cu prietenii.
Yael e ceva special”, îl aud iar pe Leon. Asta e intervenţia lui obişnuită în împrejurările tensionate din casă. O spune blajin, cu seninătate şi un strop de umor.
Miriam e însă agitată şi după ce pleacă Yael. Are de dat nişte telefoane, mai trebuie să-i vină o confirmare. De două zile se ocupă cu organizarea unui program. Vrea să mergem la Ierusalim. (Phiiii, ce mă bucur!)
Un oraş care n-ar trebui să fie a unuia sau a altuia. Nu este loc de dispută. Un teren de revendicat! Ierusalimul este centrul cultural şi religios al lumii”, crede Leon. „Şi mulţi spun că ăsta e statutul lui firesc.”

din volumul  “Martie în Israel”
Nora Damian, 2009

1 august 2014 at 13:39 8 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.682 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.682 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: