Posts tagged ‘Tolstoi’

VLADIMIR SOLOVIOV: Trei dialoguri despre sfârşitul istoriei universale (3)

În tolstoism însă, în învăţătura fundamentată pe prescripţiile etice comune ale marilor profeţi ai religiilor lumii, Hristos, Buddha şi Confucius, Soloviov vede un duşman infinit mai primejdios al esenţei creştinismului adică al mântuirii prin moartea şi învierea lui Hristos. Văzând în fundamentul noului spiritualism continuarea materialismului printr-o o exclusivă iubire de sine provenită dintr-un orgoliu nemăsurat, gânditorul îl consideră mai dăunător decât invazia mongolă! O ciudată simbioză între Nietzsche, Tolstoi şi Marx, un fals creştinism care, sub aparenţa binelui universal, deschide uşa răului generalizat. Într-un fel, Soloviov face o cercetare de tipul „cum mai stăm cu creştinismul”(iertare, cam ireverenţioasă asociere, chiar păstrând proporţiile, cu unele articole recente) prin ideile personajelor-tip ale societăţii ruse de la sfârşitul secolului XIX între care se include. O întreprindere făcută într-un moment crucial (acum poate fi apreciat astfel) după revoluţiile naţionale europene, operă reuşită a masoneriei, declanşatoare a energiilor spirituale cu beneficii remarcabile pentru cultura europeană. Progresul cultural nu poate înfrânge răul însă fie şi din pricina morţii inevitabile pentru toţi şi pentru fiecare, iar instaurarea păcii universale e iluzorie, consideră domnul Z  înainte ca vâlvătăile războaielor să cuprindă planeta. Premoniţie sumbră, intuiţie sau logică a subconştientului, confirmată de grozăviile ce au urmat? Nu va trece mult timp, la scara istoriei, şi cele două mari conflagraţii mondiale vor marca, cum afirmase Soloviov „secolul XX ca epocă a ultimelor mari războaie”. Uluitoarea capacitate de previziune îl duce pe Soloviov alături de Dostoievski, Kafka, Beckett, Orwell, în galeria  marilor vizionari. În final, cele trei dialoguri lasă loc unor sugestii apocaliptice  cu referire la secolul XXI „ca epoca a unei păci mincinoase instaurată într-o unitară împărăţie europeană şi apoi universală, care se dovedeşte curând a fi împărăţia răului generalizat”. Un idealism realist în pesimismul său cu privire la natura lumii şi, până acum, de un previzionism impresionant, imposibil de negat.
Mă întreb cum ar arăta o discuţie de acest fel purtată  în  societatea în care trăim într-un moment de cumpănă pentru oameni ca și pentru toate toate statele lumii. Care ar fi personajele-tip pentru  vremea noastră şi ce ar reprezenta fiecare din ele.

2 februarie 2010 at 10:52 26 comentarii

VLADIMIR SOLOVIOV: Trei dialoguri despre sfârşitul istoriei universale (1/3)

Recunoscut drept cel mai de seamă gânditor al Rusiei, lui Vladimir Soloviov i se datorează reactualizarea temei centrale a filozofiei teologale în pragul intrării în secolul XX, aceea a răului metafizic şi, de aici plecând, întemeierea curentului existenţial creştin de la care se revendică o serie de cunoscuţi scriitori şi filozofi care i-au urmat- S. Bulgakov, N. Berdiaev, S. Frank; poeţi simbolişti: A. Block şi A. Belîi. Dar până a ajunge la această viziune, spre sfârşitul scurtei sale vieţi (moare în 1900, la doar 47 de ani) Vladimir Sergheevici Soloviov parcurge un drum sinuos trecând printr-o perioadă de nihilism, apoi prin una de utopie teocratică întemeiată pe speranţa reunirii bisericilor creştine, pe tot parcursul ducând şi o intensă activitate publicistică, literară, filozofică, concretizată în zece volume plus încă patru de corespondenţă publicate după moartea sa. Bulgakov aprecia această impresionantă creaţie drept „cel mai sonor acord din câte au răsunat în istoria filozofiei”. Formaţia sa complexă (studii de matematică-fizică, de istorie şi filologie, plus teologie) îi conferă de timpuriu, de la 21 de ani, odată cu recunoaşterea erudiţiei, o uriaşă capacitate de captare şi sinteză personalizată a unor influenţe filozofice universale (Platon, Spinoza,Kant, Schelling, Hegel, Scopenhauer) dar şi Kaballa şi mistici medievali creştini, la care se adaugă empirismul ştiinţei. De aici şi impresionanta sa influenţă asupra marilor spirite din epocă dar şi de mai târziu. Explicaţia poate fi găsită şi în permanenta sa căutare a compatibilităţii dintre nou şi vechi, dintre raţionalitate şi mit, clarviziune şi utopie, luciditate şi fantasme poetice, din care selectează şi construieşte un sistem metafizic cosmologico-istoric rezistent la intemperiile vremurilor. De aceea, probabil, poetul Alexandru Blok îl numeşte „cavalerul monah”. Un cavaler în luptă cu răul existenţial şi drama umanităţii care-l poartă-n sine. În acest punct, gândirea lui Soloviov se confruntă cu cea a altor doi titani ai epocii, Dostoievski şi Tolstoi. O prietenie constantă îl leagă pe Soloviov de Dostoievski, el însuşi un  exporator în adâncul greu accesibil al împărăţiei răului (descrise în Fraţii Karamazov). Cu Tolstoi însă, relaţia este una de dispută, devenită în timp, monolog. Soloviov combate creştinismul lui Tolstoi, îl vede de un pozitivism naiv, irealist. Interesant şi ce spune Cehov  „Pe nimeni nu l-am iubit ca pe el („Soloviov”); sunt necredincios dar, din toate speciile credinţei, credinţa lui mi se pare cea mai apropiată şi mai convingătoare”…

(Vladimir Soloviov: Trei dialoguri despre sfârşitul istorie universale – editura Humanitas, 1992, prefaţat de un   Studiu introductiv din colecţia Gânditori Ruşi coordonată de Ion IANOŞI)

31 ianuarie 2010 at 14:11 30 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.662 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.662 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: