Posts tagged ‘țopăieli transpartinice’

Populism contra populism

Reactivitatea e forma joasă de confruntare care învârte cercul conflictelor. A răspunde unui puseu de naționalism cu un puseu strident de supranaționalism poate reactiva resentimentele latente interetnice. O reacție păguboasă social, sub demnitatea de președinte. Vanitatea&trufia nu-s patriotism&eroism nicăieri în lume. Poziționările anticonstituționale ale UDMR, cu amestecul nerușinat al premierului Ungariei, nu-s un secret, nici faptul c-au fost încurajate parșiv de toate partidele postdecembriste care s-au perindat la guvernare. UDMR fiind socotit un PSD maghiar. Nu doar PSD, partidul dominant după ’89, a concubinat profitabil în dauna unei politici sănătoase cu UDMR, ci și PNL. De ce nu s-au rezolvat toate aceste vechi diferende în parlament? Democratic? Transparent? Înțelept? Pe căi diplomatice? Sau prin CSAT? În favoarea autonomiei administrative a tuturor regiunilor? Nu cumva exact din pricina acestor țopăieli transpartinice bolnăvicioase? N-ar trebui, ca lider al unui stat european, să eviți diferendele naționaliste? Să combați, în schimb, dezechilibrele de dezvoltare regională? Cine nu-și dă seama că naționalismele extremiste înseamnă o vulnerabilitate majoră pentru UE? Și atunci de ce a ales președintele să-și umfle mușchii într-un caft gratuit, fără miză, cu un potențial riscant? Ce alt efect poate avea o iesire isteric-violentă, ca aceea la care am fost martori, decât resuscitarea dușmăniilor interetnice? Și, de fapt, ce a obținut? Satisfacția (mândria de fani cu creasta vopsită în culorile galeriei) că l-a caftit, pe limba lui, pe indezirabilul premier Orban? Plăcerea personală că a putut oferi boborenilor de ambele nații un pic de ură? Pentru că nimic nu jignește mai dureros decât să iei în derâdere mama, țara sau limba cuiva. A unei nații sau a unei etnii. Poate fi ăsta prețul pentru un transfer de puncte electorale în contul PNL-ului, oricât ar fi de șubrezit ar fi partidul său de cele câteva luni de guvernare?  Îl pune în corzi, cumva, pe premierul maghiar? Pune capăt nelipsitelor diversiuni electorale puse-n scenă pentru prostime?

Publicat azi, 2 mai, în revista Kamikaze @kamikazeonline.ro

1 mai 2020 at 10:27 3 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 926.271 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.447 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 926.271 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: