Posts tagged ‘ucenici’

Învierea

Două tribunale, modele ale tuturor sistemelor juridice ale lumii, cel al castei sacre preoţeşti a Templului care a constatat „hula” faţă de Dumnezeu şi cel roman care a conchis că atitudinea lui Isus e un atentat la autoritatea Cezarului, l-au sortit morţii. Totuşi, constatarea nevinovăţiei sale însoţeşte procesul în toate etapele sale. O declară de patru ori Pilat, o afirmă şi Irod, apare, ca dezvăluire, în scrisoarea soţiei lui Pilat (Matei, 27, 19) o va mărturisi disperat, mai târziu şi Iuda vânzătorul, o spune şi tâlharul de pe cruce, şi sutaşul roman. În plus, mulţimea decepţionată de refuzul lui Hristos de a intra în lupta contra ocupantului roman îl vrea crucificat în locul zelotului Baraba. Pentru cine urcă pe Via Dolorosa, azi, e greu însă, să intre în atmosfera locului şi timpului din acea zi de Vineri a întunerecului căzut peste lume.

Isus murise. Doi oameni, dintre neştiuţii care crezuseră în El, se îndreptau spre Emaus, o mică aşezare aflată la câţiva kilometri de Ierusalim. Mergeau către Emaus sau către neant. Îşi pierduseră toate visele şi orice entuziasm. Nu mai puteau crede în nimic. Lăsaseră totul pentru El, îl urmaseră zi şi noapte, speraseră că avea să elibereze lumea de rău, credeau că nu-i va părăsi nicicând. Nu erau dintre cei doisprezece, nu ocupaseră locurile din frunte, erau nişte anonimi, sărmani, care-L urmaseră încercând să se facă şi ei de folos: să-i cheme pe oameni să-L asculte pe Învăţător, să-i consoleze pe cei care nu se putuseră apropia prea mult. Şi iată că totul se sfârşise. El murise fără a încerca să se apere şi toţi cei care, săptămâni la rând, se îmbulzeau să-i fie în preajmă, acum îl abandonaseră. Până şi  cei mai apropiaţi, ucenicii săi iubiţi, se ascunseseră înspăimântaţi. Se povestea chiar că Petru jurase că nu-l cunoaşte pe Isus.
… I-a ajuns din urmă un alt om. Îi ascultă o vreme, apoi le vorbi de  istoria lumii, de Moise şi profeţii. I-a făcut să-şi deschidă inimile, a împărţit pâinea cu ei şi s-a făcut nevăzut. Abia atunci l-au recunoscut. Au ieşit din întuneric, din deznădejde,  şi s-au reîntors la Ierusalim. S-au regăsit cu alţii rămaşi în neagră disperare. Un grup de ţărani, câţiva pescari, oameni neştiutori de carte, nişte amărâţi, furioşi, cu moartea-n suflet, care aşteptau noaptea ca să fugă din acest oraş întunecat. Au aflat de la cei doi că Isus este viu, dovada fiind faptul că-L văzuseră, vorbiseră şi mâncaseră împreună cu El. N-au crezut imediat, cum n-au crezut nici ce le spunea Maria Magdalena, prima căreia i se arătase, în zori, când femeile găsiseră lespedea mormântului dată la o parte şi, în mormântul gol, doar giulgiul! Nu-L recunoscuse nici ea imediat şi nici ucenicii. Iar lui Toma, cel mai sceptic dintre ucenici, i se oferi cea mai concretă dovadă, când Isus însuşi îi întinse mâinile cu urmele cuielor să le pipăie. Asta povestesc, fiecare-n felul ei, Evangheliile.

Am putea pune la-ndoială veridicitatea lor, mai ales după ce au trecut două milenii. Dar, neîndoielnic, ceva extraordinar s-a petrecut în zilele acelea, ceva exploziv, o erupţie de credinţă care i-a făcut pe toţi oamenii aceia deznădăjduiţi în noaptea care a urmat morţii Sale pe cruce să se schimbe  integral. Ceva ce i-a făcut să vorbească neîncetat despre toate acele lucruri şi nimic să nu-i sperie ori să-i oprească. Nici moartea! Ceva, adică întâlnirea lor cu Isus cel înviat. Nici o dovadă istorică, religioasă, arheologică -şi au apărut suficient de multe în cursul celor două milenii- mai cu seamă în ultimele câteva zeci de ani, nu e mai grăitoare decât schimbarea acelor oameni. Dumnezeu vestit atunci de Isus respectă într-atât libertatea oamenilor  încât îi lasă să aleagă. Ceva s-a petrecut în acele zile, ceva care a schimbat cursul lumii.

Surse: Evangheliile, „Isus” de Jacques Duquesne

 

1 mai 2016 at 07:11 26 comentarii

Învierea

Isus murise. Doi oameni, dintre  neştiuţii care crezuseră în El, se îndreptau spre Emaus, o mică aşezare aflată la câţiva kilometri de Ierusalim. Mergeau către Emaus sau către neant. Îşi pierduseră  toate visele şi orice entuziasm. Nu mai puteau crede în nimic. Lăsaseră totul pentru El, îl urmaseră zi şi noapte, speraseră că avea să elibereze lumea de rău, credeau că nu-i va părăsi nicicând. Nu erau dintre cei doisprezece, nu ocupaseră locurile din frunte, erau nişte anonimi, sărmani, care-L urmaseră încercând să se facă şi ei de folos: să-i cheme pe oameni să-L asculte pe Învăţător, să-i consoleze pe cei care nu se putuseră apropia prea mult. Şi iată că totul se sfârşise. El murise fără a încerca să se apere şi toţi cei care, săptămâni la rând, se îmbulzeau să-i fie în preajmă acum îl abandonaseră. Până şi cei mai apropiaţi, ucenicii săi iubiţi, se ascunseseră înspăimântaţi. Se povestea chiar că Petru jurase că nu-l cunoaşte pe Isus.  … I-a ajuns din urmă un alt om. Îi ascultă o vreme, apoi le vorbi de istoria lumii, de Moise şi profeţii. I-a făcut să-şi deschidă inimile, aîmpărţit pâinea cu ei şi s-a făcut nevăzut. Abia atunci l-au recunoscut. Au ieşit din întuneric, din deznădejde şi s-au  reîntors la Ierusalim. S-au regăsit cu alţii rămaşi în neagră disperare. Un grup de ţărani, câţiva  pescari, oameni  neştiutori de carte, nişte amărâţi, furioşi,  cu moartea în suflet, care aşteptau noapteaca să fugă din acest oraş întunecat. Au aflat de la cei doi că Isus este viu, dovada fiind  faptul că-L văzuseră, vorbiseră şi mâncaseră împreună cu El. N-au crezut imediat cum n-au crezut nici ce le spunea Maria Magdalena, prima căreia i se arătase, în zori, când femeile găsiseră lespedea mormântului dată la o parte şi, în mormântul gol, doar giulgiul! Nu-L recunoscuse nici ea imediat şi nici ucenicii. Iar lui Toma, cel mai sceptic dintre ucenici, i se oferi cea mai concretă dovadă, când Isus însuşi, îi întinse mâinile cu urmele cuielor să le pipăie. Asta povestesc, fiecare în felul ei, Evangheliile. Am putea pune la îndoială veridicitatea lor, mai ales după ce au trecut două milenii. Dar, neîndoielnic, ceva extraordinar s-a petrecut în zilele acelea, ceva exploziv, o erupţie de credinţă care i-a făcut pe toţi oamenii aceia deznădăjduiţi în noaptea care a urmat morţii Sale pe cruce să se  schimbe  integral. Ceva ce i-a făcut să vorbească neîncetat despre  toate acele lucruri şi nimic să nu-i sperie ori să-i oprească; nici moartea! Ceva, adică întâlnirea lor cu Isus cel înviat. Nici o dovadă istorică, religioasă, arheologică -şi au apărut suficient de multe în tot cursul celor două milenii- mai cu seamă în ultimele câteva zeci de ani, nu e mai  grăitoare decât schimbarea acelor oameni. Fiecare are dreptul să pună la îndoială faptul. Dumnezeu vestit atunci de Isus  respectă într-atât libertatea oamenilor încât îi lasă să aleagă. Ceva s-a petrecut în acele zile, ceva care a schimbat cursul lumii.

Surse: Evangheliile, „Isus” de Jacques Duquesne

15 aprilie 2012 at 00:00 46 comentarii

Joia Mare

După  zilele febrile şi pline de entuziasm în care  mulţimile îl căutau şi-l slăveau, urmează declinul. Mai marii vremii şi locului hotărăsc exterminarea sa. O parte din ucenici îl părăsesc. Ceilalţi se simt nesiguri şi înspăimântaţi. După Cina cea de Taină, Isus se retrage în Grădina Ghetsemani pe Muntele Măslinilor împreună cu ucenicii cărora le ceruse să-i stea alături  în ceasul încercării. Rămăseseră doar unsprezece.  Rugându-se, Tatălui, în vreme ce ucenicii adormiseră, „sudoarea i se făcuse ca nişte picături mari de sânge” ( Luca, 22, 24) Medicul Luca, Evanghelistul, va explica mai târziu,  că, din cauza tensiunii sufleteşti capilarele se sparg şi sângele se prelinge prin pori (fenomenul „Hematydrosa”).  Se apropia miezul nopţii când îşi făcu apariţia şi  al doisprezecelea ucenic, Iuda, împreună cu aprozii Templului,  urmaţi de o gloată de oameni fără căpătâi. Iisus se lasă înconjurat, sărutat de  Iuda, prins şi dus de oamenii Marelui Preot. Ucenicii se fac nevăzuţi.  Procesiunea nocturnă intră-n Ierusalim pe Poarta Oilor numită astfel fiindcă pe aici erau aduse oile şi mieii de Paşti pentru a fi sacrificaţi  de preoţi, dacă examinarea îi valida ca neavând nici un cusur. Urmează să fie judecat de Pilat şi Irod, în baza sistemului roman de drept civil şi penal, pentru implicaţiile politice ale acţiunilor sale. Înainte de al al treilea cântat al cocoşilor,  se leapădă şi Petru de El. În următoarele opt ore, Hristos e târât în şapte sesiuni de judecată.  Interogat de patru ori în cursul nopţii de Sinedriul iudeilor convocat în toiul nopţii (în mod ilegal, după Levitic ( 21, 10))  de marele preot Ana şi apoi de Caiafa, ginerele lui Ana( „te jur să ne spui dacă tu eşti Hristosul„)  Isus alege să răspundă „ Da, sunt” ceea ce-i aduce  acuzaţia de hulă şi sentinţa, imediat după răsăritul soarelui, legală, la ora 5, 30, de condamnare la moarte. Peste o jumătate de oră, trezit din somn de Sanhedrin, Pilat îl interoghează la rândul lui şi-l găseşte, politic, nevinovat. Cum furia de afară era mare, îl pasează judecăţii lui Irod. La ora 7, e chestionat de Irod ( care nu de mult îl ucisese pe Ioan Botezătorul). Isus nu-i răspunde la întrebări, aşa că Irod îl dă pe mâna soldaţilor care-şi bat joc de el (îi pun o  mantie roşie pe umeri şi o cununa de spini pe cap). Îl biciuiesc. Este Vineri, ora 9 dimineaţa…

Surse: Evangheliile, „Isus” de Jacques Duquesne

12 aprilie 2012 at 20:25 23 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 918.595 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.439 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 918.595 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: