Posts tagged ‘ură’

Populism contra populism

Reactivitatea e forma joasă de confruntare care învârte cercul conflictelor. A răspunde unui puseu de naționalism cu un puseu strident de supranaționalism poate reactiva resentimentele latente interetnice. O reacție păguboasă social, sub demnitatea de președinte. Vanitatea&trufia nu-s patriotism&eroism nicăieri în lume. Poziționările anticonstituționale ale UDMR, cu amestecul nerușinat al premierului Ungariei, nu-s un secret, nici faptul c-au fost încurajate parșiv de toate partidele postdecembriste care s-au perindat la guvernare. UDMR fiind socotit un PSD maghiar. Nu doar PSD, partidul dominant după ’89, a concubinat profitabil în dauna unei politici sănătoase cu UDMR, ci și PNL. De ce nu s-au rezolvat toate aceste vechi diferende în parlament? Democratic? Transparent? Înțelept? Pe căi diplomatice? Sau prin CSAT? În favoarea autonomiei administrative a tuturor regiunilor? Nu cumva exact din pricina acestor țopăieli transpartinice bolnăvicioase? N-ar trebui, ca lider al unui stat european, să eviți diferendele naționaliste? Să combați, în schimb, dezechilibrele de dezvoltare regională? Cine nu-și dă seama că naționalismele extremiste înseamnă o vulnerabilitate majoră pentru UE? Și atunci de ce a ales președintele să-și umfle mușchii într-un caft gratuit, fără miză, cu un potențial riscant? Ce alt efect poate avea o iesire isteric-violentă, ca aceea la care am fost martori, decât resuscitarea dușmăniilor interetnice? Și, de fapt, ce a obținut? Satisfacția (mândria de fani cu creasta vopsită în culorile galeriei) că l-a caftit, pe limba lui, pe indezirabilul premier Orban? Plăcerea personală că a putut oferi boborenilor de ambele nații un pic de ură? Pentru că nimic nu jignește mai dureros decât să iei în derâdere mama, țara sau limba cuiva. A unei nații sau a unei etnii. Poate fi ăsta prețul pentru un transfer de puncte electorale în contul PNL-ului, oricât ar fi de șubrezit ar fi partidul său de cele câteva luni de guvernare?  Îl pune în corzi, cumva, pe premierul maghiar? Pune capăt nelipsitelor diversiuni electorale puse-n scenă pentru prostime?

Publicat azi, 2 mai, în revista Kamikaze @kamikazeonline.ro

1 mai 2020 at 10:27 3 comentarii

Prezumția de neghiobie

Este mai bine să fii optimist și să te înșeli,
decât să fii pesimist și să ai dreptate. –
Jack Penn

O situație confuză stimulează imaginația; de fapt, mai curând latura ei emoțională. Apar zvonuri, obsesii, temeri, scenarii. Confuzia crește, scenariile se înmulțesc. Se țes cu spor asemenea pânzelor de paingi, din firele unor informații tocate și stocate în timp și a sentimentelor pe care le generează. Negative. De diferite intensități. E aproape o regulă. Oricum, și fără veștile  bulversante, nimeni nu se aștepta la bine.

20 decembrie 2012. Guvernul impostor tocmai depune jurământul. Pe rând, ministranţii useliști au jurat că nu fură.  Au jurat pe toate minciunile, matrapazlâcurile, prăduielile trecute, prezente şi viitoare. Planificate şi neplanificate. Cu o mână pe Biblie şi cu cealaltă în buzunarul boborului care i-a ales. Și cum sinistranţii, mai toţi, au fost prinşi cu raţa-n gură, mulți socotesc și azi că ăsta e criteriul normal de accedere la putere. Așadar nu-i de mirare c-au făcut prăpăd. Că s-au ghiftuit porcește pân-au ajuns la DNA. Abia de aici s-ar putea schimba ceva din gândirea soldățeilor, devotații fără limite ai unuia sau altuia din zeitățile politice.

Ăsta e aspectul care ar trebui să fie îmbucurător. Mă tem că nu-i cazul. Fiindcă n-ajunge că boborul e prăduit sistematic și manipulat la fel de sistematic de către servii oligarhiei aliate politicienilor, psihic e de mult timp dependent de ură. Un drog vândut de dealeri specializați care din așa ceva trăiesc- gata să slujească la orice stăpân care are nevoie de servicii de-astea. Cum în momente de vrie, cererea crește vertiginos, piața urii înflorește! Un marketing dezgustător prin care denunțarea unui rău e rentabilă doar ca să susțină alt rău, în ascensiune, mai profitabil.

Șansa resolidarizării sociale devine o himeră. Oportunismul și lipsa de scrupule țin loc de valori. Nici empatie, nici conștiința trădării de sine. Nerușinarea e mai tare ca orice detergent. Păstrând proporțiile, situația seamănă cu cea a zecilor de mii de tineri occidentali sătui de mediul în care trăiesc și de cei care o conduc, niște amărâți care se cred breji când se lasă duși de feromonii urii până-n pânzele negre ale ISIS.

31 ianuarie 2015 at 18:20 221 comentarii

Spume toxice

De cum s-a isprăvit bâlciul electoral, spuma fesenistă a reumplut paharul dreptei. Reluate, într-o formulă mereu mai toxică, manevrele care mimează coalizarea „împotriva răului comunist” (fesenist, pedeserist, penelist, vadimist, pedelist, udemerist, uselist, pesedist) şi chiar „dizidenţa”, domină de un sfert de veac politica autohtonă asigurând continuitatea răului comunisto-securist cu integrarea pe parcurs  a mulţime de alte rele într-o formulă de neînvins a prăpădului naţional. De fapt spuma asta tinde să nu lase nimic neacoperit până când infernala  formulă „toţi sunt la fel” devine de necontestat. Suntem mai aproape ca niciodată de acest moment: cu măşti revopsite şi uniforme  schimbate de sub care duhneşte jegul depus şi nespălat  în timp, duşmanii de ieri se pupă din nou, în acelaşi stil  ipocrit. Ştiind că nu există alternativă la perenul uselism, jocurile se reiau  periodic la aceeaşi masă a imposturii. şi  pe stânga şi pe dreapta.

Din spuma asta au evadat, totuşi, o mână de oameni de care ne-am legat speranţele. Departe de a fi perfecţi, prin tot ce au realizat în timp au depăşit fesenismul dar nu l-au învins. Dac-ar fi rămas alături în acest crucial an 2014, prin ei, ţara ar fi avut altă perspectivă. Motive minore i-au îndepărtat unii de alţii exact când statul de drept avea cea mai mare nevoie de ei.  Împreună. Am dorit ca Monica Macovei să ajungă europarlamentar, mă bucur c-a ajuns dar, nu pot să nu spun, în preţul acestei victorii intră şi victoria tristă a refesenizării. Am sperat ca PMP să fie partidul care, în fine, îngroapă fesenismul dar, nu pot să nu spun, în preţul eşecului său intră şi efectul viruşilor fesenişti pe care-i poartă, chiar dacă  stă mult mai bine cu imunitatea decât celelalte. Per total, o victorie a la Pirus în care rolul principal, de departe, l-a jucat cu asupră de măsură, URA. Dacă M.Macovei a dus o campanie pozitivă de mare impact prin contrastul cu găunoşenia roşie, o cohortă-ntreagă de susţinători au făcut, în schimb, o furibundă campanie anti-PMP& anti-TB. Cu efect instant de ridicare a PSD&FSN. Şi un impuls dat URII.
Nu trag concluzii, departe de mine să spun ce-ar trebui făcut. Ce vor decide de aici încolo protagoniştii va fi la fel de vizibil ca şi ce au  lăsat în urmă. Un singur lucru aş adăuga: dacă vor continua să trudească pe drumul URII, vor dărâma tot ce-au construit.

 

29 mai 2014 at 12:55 239 comentarii

Martie în Israel. Iubire şi ură.

Însfîrşit o zi fără ştiri, fără televizor, fără radio… „Să nici nu-ţi închipui aşa ceva” îmi spune Miriam calmă scoţând un aparat cât o cărticică din geanta ei mare şi plină cu de toate. „Fără ăsta n-aş rezista”…Nu-i nimic. Vorbitul monoton, muzica în surdină nu mă deranjează, ba dimpotrivă. Cu atât mai mult în seara asta când suntem frânte de oboseală. N-apucăm să adormim, că sună telefonul. – Ken, răspunde Miriam, (zâmbeşte larg) da, da, suntem aici, amândouă, vă aşteptăm… Betzalel, hotel Rina, etajul unu… Are un aer misterios, abia se stăpâneşte să nu-mi spună despre ce e vorba. „Cine…vine, acum, aici?”… Miriam nu-mi răspunde. Înviorată, strânge prin cameră, se-mbracă, aşează una, alta, prin jur. Mă îmbrac şi eu aşteptând surpriza. E vorba de nişte oameni pe care i-ai cunoscut, las că vezi… Miriam nu mai are răbdare şi coboară-n stradă. Voci cunoscute se apropie şi odată cu ele timpul se întoarce brusc în cancelaria liceului unde, în pauze, stăteam la taclale. Da! Brigi şi Shani Blum. El de matematică, ea de fizică. El uriaş şi copilăros, ea micuţă şi blândă. Ne măsurăm din priviri…Puţin schimbaţi, foarte puţin! Doar că acuma în afară de faptul că purta o chipa cu albă cu modele albastre, Shani era emoţionat cum nu-l văzusem nicicând. Atentă, Brigi îi întinde o batistă dintr-o geantă mare, ca şi a lui Miriam, din care m-aştept să scoată şi un sandvici, două. Ca la şcoală când îl aştepta în pauză. Şi-n timp ce Shani îşi mânca sandviciul ea corecta extemporale, mai schimba o vorbă cu noi şi din când în când îl ironiza zâmbind delicat. Nici gând să se sature Shani doar cu unul. „Brigi, nu mai ai un sandvici?” Zic tare deodată. Brigi râde, Shani îşi şterge ochii. „Nu mă pot abţine”. De când plecaseră din ţară nu se mai văzuseră cu niciunul dintre colegi. Brigi terminase cu învăţământul, devenise statisticiană. Shani, în schimb, ţinea cursuri de matematică la universitatea din Beer Sheba. „Un oraş dinamic, plin de viaţă ridicat în deşert”. Miriam pune pe o farfurie nişte dulciuri. Eu torn suc de fructe dintr-o cutie în pahare. Shani e prieten cu Leon, aflu. Ne-am dezmorţit. Vorbim toţi deodată. N-ar vrea să moară până n-o să mai bea cu băieţii o bere la Bulevard. Ori la Împăratul Romanilor. Asta după un fotbal…”Dacă te lasă Brigi”. Shani izbucneşte-n râs, dar nu pare prea vesel. Hei, ce vremuri. Da, da, mi-amintesc tot…”Aici…e atâta frumuseţe, dar” adăugă, „şi atâta ură!”

Yad Vashem. O mulţime de vizitatori, solitari sau în grup, peste tot, preluaţi de ghizi amabili, adolescenţi, băieţi şi fete, în obişnuitele uniforme kaki cu însemnele taberei militare. Rătăcim tăcute prin săli în care răsună discursurile lătrătoare ale lui Hitler. În care rulează non-stop filme cu relatările cutremurătoare ale unor supravieţuitori. Săli cu fotografii, fascicole cu foi îngălbenite, mototolite, desene recuperate din barăcile unor lagăre. Desene copilăreşti, aşa cum se fac la grădiniţele obişnuite. Grămezi uriaşe de încălţări. N-am avut niciodată curiozitatea morbidă de a da ochii cu ororile unui lagăr, după ce am citit, am văzut ecranizări, am auzit mărturii despre atrocităţi inimaginabile (Miriam şi Leon avuseseră şi ei rude care au sfârşit în fabrica morţii a naziştilor)… „Jurnalul Anei Frank”, „Alegerea Sofiei”, „Lista lui Schindler” şi atâtea altele. Greu de suportat şi numai văzute pe pânză…Aici e altceva. Senzaţie de claustrofobie, singurătate, apăsare. Duritate, tensiune. O linişte generatoare de nelinişte. Memorialul acoperind un spaţiu fizic uriaş, îl conduce pe vizitator în întunecimile iadului, făcându-i accesibilă într-un mod inefabil, nedefinit dar pregnant, totodată, prezenţa Dumnezeirii izbăvitoare…Dincolo de tensiunea apăsătoare a zidurilor megalitice, cu unghiuri tăioase şi fascicole reci şi tăioase de lumină… De disperarea, suferinţa, moartea înghiţite de apa neagră a trecutului. „Să crezi că de de la cel mai jos nivel al omenescului poţi transcende la sublimul unei realităţi a dreptăţii şi izbăvirii în altă dimensiune”…Soare blând, animaţie, clădirile din piatră albă-roz pe care se căţărau ici colo flori de un roşu sângeriu…Ne îndepărtasem de Muntele Amintirii al memorialului Yad Vashem ducând în noi imagini imposibil de şters. Mai ales ale unor copii cu ochii luminoşi, încrezători… Miriam se simte obosită. Tace. Tot ce vezi acolo e copleşitor. Iar Memorialul copiilor e chiar mai zguduitor. Fotografiile cu copii de diferite vârste, mulţi prea mici ca să-nţeleagă nimicnicia şi demenţa celor care-i condamnaseră să moară. Prăpastia între inocenţă, iubire, frumuseţe şi abisul urii. Anticamera cu lucruşoare, ghetuţe desperecheate, fotografii vechi… Sala în care nu vedeai nimic altceva decât luminiţe mişcătoare ca un univers de stele în întuneric. Şi vocea egală care rostea nume după nume, într-un înşiruire fără sfârşit. Cineva îi aştepta în altă parte. Undeva la intrare în casa iubirii veşnice.
va urma…

3 februarie 2009 at 20:54 7 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 925.465 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.448 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 925.465 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: