Varanus emerittus

Discursurile standard din lemn putregăit, iliescean, un material anost, indigest perpetuat inovator în politicul post’89,  se diferenţează totuşi în funcţie de emiţător. Din gura lui Dan Voiculescu răzbate, pe lângă parşivenia grosieră, şi vechea deprindere secu’ de a pune lacăt vocilor deranjante. O amprentă a personajului.

Poate v-amintiţi de apelul lui don profesor postat la-nceputul lui februarie 2011 pe blogul său personal, urmat de adunarea sub steagul usele: “Dacă acest lucru nu se va întîmpla şi opoziţia va rămîne ezitantă şi relativ divizată, nimic nu va putea opri diviziile ANI, CNSAS şi DNA să transforme România într-un viguros şi vajnic regim monopartidist. Că prea vorbesc mulţi neîntrebaţi în ţara asta.”

După doi ani de implementare, planul ajunge, în fine, şi la legitimare prin referendum, prilej cu care, în interviul din JN, 15 iulie, 2012  bossul reia leit-motivul:  „Traim astazi intr-o societate marcata de ura, de violenta, de intoleranta, de scandal. Traim intr-o societate in care s-a impus cultul demolarii. Se vorbeste mult, se munceste putin. Obsedati de conflict, uitam sa construim impreuna.”

De data asta, pe vectorii ştiuţi şi din alte intervenţii ale acestui constructor de valori civice, unul privitor la eticheta  de coruptibili pusă concetăţenilor săi, şi, celălalt, la cea de delatori prin tradiţie, eminenţa sa e gata să ocupe statul.  Definitiv.

Patronul cultului urii şi vorbelor grele ne-ndeamnă să-i construim, împreună, încă un rând de bunkere, imperii media, întreprinderi şi companii, prin acceptarea spolierii statului! Şi toate astea cu cât mai puţină vorbă şi totală ascultare pentru programul de predici  susţinut de gâdea şi de alte voci autorizate. Trecerea din proprietatea statului în cea personală se face pe şest, fără gălăgie, prin subterane. Un principiu sfânt deprins de la locul de muncă dinainte de 89′.  „Că prea vorbesc mulţi neîntrebaţi în ţara asta„, cum  aminteşte, din reflex, din când în când, don profesor. Încă nu ştim dacă cei care-i împărtăşesc viziunea şi principiile sunt la fel de numeroşi. Om vedea peste trei zile. Sigur că atât interlopii din reţelele de crimă organizată prinşi ca şobolanii prin ganguri, cât şi puşcăriabilii din parlament care au votat fericiţi, cu camerele de luat vederi pe ei şi cu ambele mâini pentru suspendare – direct a preşedintelui ales şi indirect, a statului de drept, fac tot ce pot ca să-l ajute pe varanus la îndeplinirea arzătoarei sale dorinţe. …Dar, numai ei?

Ce-i poate aduce la acelasi numitor cetăţenesc pe un interlop cum e Voicu şi pe un domn Iohannis, primar cu notorietate al unui oraş cu prestigiu cultural? Ce-i drept, fost candidat grivco pentru funcţia de premier din partea partidelor care formează useleul?  „Schimbările din ultima vreme sunt bune pentru România” spune primarele Sibiului într-un interviu pentru un ziar local. „Eu cred că lucrurile au decurs constituțional, după cum și Curtea Constituțională a constatat. Lucrurile care au fost contestate s-au dovedit fi constituționale, schimbarea președinților camerelor, suspendarea președintelui, lucrurile au mers constituțional, dar foarte repede.(…) Din acest motiv au apărut temeri că nu ar fi constituționale. Cred că USL a jucat cărțile foarte bine și a jucat în limita constituționalității și din acest motiv nu cred că trebuie să fie cineva îngrijorat, dar trebuie cineva să explice lucrurile acestea, care au fost motivele USL-ului, de ce s-a procedat așa și nu altfel și faptul că România nu este în nicio dificultate constituțională și atunci lumea se va liniști” (aici)

Şi ce-i poate uni în pornirile smintite, antistatale, sub masca anti-băsescismului, pe acest varanus emerittus cu patalama oficială de veteran în munci de securitate si poliţie politică şi un energic istoric angajat exact în investigarea fărădelegilor securităţii? …Sau pe pârnăiaşii parlamentari amintiţi mai sus,  cu reţelele de crimă organizată şi  proxenetism dar şi cu respectabile comunităţi on-line, cultural-literare? …Ori pe borfaşi mărunţi deopotrivă cu professori emerittus  şi laolaltă cu prea-supuşii de la catedrele lor sau cu nişte respectabili primari din provincie  plus un cerc de vipuri locale din juru-le? Cum de au ajuns să se complacă  în  iresponsabilitate şi prostituţie morală personaje cu nume sonore, cel puţin unele dintre ele? Aruncaţi-vă ochii pe istorica listă a emerittei Zoe (aici)   şi o să-l zăriţi, prin Moartea citeşte JN, cum rânjeşte satisfăcut, pe însuşi Varanus Emerittus.

„Tentativa de acaparare a puterii totale în stat a îngrozit atât Bruxelles-ul, cât şi statele-cheie ale UE prin ferocitatea ei, mesajul transmis de USL şi acoliţii din Legislativ fiind analog celui al mineriadei lui Ion Iliescu din iunie 1990 sau, ulterior, al lui Tudor Chiuariu în 2007: Habar n-aveţi voi de ce suntem în stare, la noi acasă facem ce vrem, iar voi sunteţi buni doar pentru a fi mulşi de bani.

Românii şi în special tinerii trebuie să se mobilizeze urgent dacă doresc să mai aibă parte de un destin european la ei acasă. Doar de ei depinde, în aceste clipe de răscruce, viitorul ţării şi al lor personal. Pentru că jocul de-a suspendarea a luat o turnură dramatică pentru România, miza fiind între timp cu totul alta. Din nefericire pentru români, una incomensurabilă.” (Tom Galagher – RL, 16 iulie) (aici)

În trei săptămâni, sub ochii noştri ţara a fost împinsă într-o ambuscadă politică de ale cărei consecinţe încă nu pare să-şi dea seama, anesteziată de eforturile celor amintiţi mai sus şi ale altora care le seamănă. Devenită obsesie maladivă, spaima de prizon, de înţeles  la o adunătură de penali care nu concep să piardă  puterea& influenţa politică enormă şi averile pe care au pus mâna în câţiva ani de rapt  e transferată, sistematic, unei întregi societăţi ameninţată cu decăderea şi alienarea.

up-date, post-2015
După două mandate duse la capăt cu sprijinul milioanelor de concetățeni care s-au opus puciștilor pentru a apăra nu doar instituția prezidențială ci și stabilitatea statală, iată că a venit momentul adevărului și pentru Traian Băsescu. Ce l-a determinat tocmai pe el, supraviețuitorul celor două două puciuri varanice,
să întoarcă armele împotriva justiției și, implicit, împotriva statului de drept?

1 mai corupt ca pesede tot în pesede găseşti…

Angajamentele sărbătoreşti ale lui Marean

–   “S-a uitat că 1 mai în sec al XIX-lea nu a fost o zi de sărbătoare, ci una de luptă, chiar daca în ultimii ani a fost timp şi de mici şi de bere“… Liderul împături foaia cu discursul şi o puse în buzunarul interior al hainei.
–   Mareane, ai grijă că la Bucureşti ne trebuie o demonstraţie de forţă…
–  Garantat, Şefu’, de la internarea la urgenţă a lu’ don Voicu, numa’ luptă visez! Să le arătăm forţa noastră, să băgăm ai noştri-n  luptă şi ţara-n marşuri până-i dăm jos! Că-n  România, dacă n-ai un dram de putere şi un pic de bagabonţeală, nu rezolvi nimic.
Marean făcu un gest obscen care nu-i displăcu lui Vitor şi continuă cam văicăros:
–  Da’ mă simt lezat din luna în care a început campa­nia şi mă simt şi acum. Nu pot preciza data la care m-am simţit calomniat, cre’ c-a fost…
–   Ştiu, Mareane, ai toate hârtiile, ai mai zis asta, dar poţi să faci ceva pe ele dacă peste doi ani n-ajungem noi să facem legea…

–  Don’Voicu, scuzaţi, Victor, sunt atât de nervos şi de supă­rat de ce l-au băgat la zdup  care aveam tot ajutorul de la el, că vedeţi, am obsesie şi vorbesc decât adminis­trativ. Da’, ascultă la mine, îl scoatem noi din pârnaie, îl scoatem şi pe marinar din politică, care m-a scos şi el pe mine din sărite.  Io-s om pământean, mă ştii, vreau Bucureştiu’, vreau s-ajungi la Cotroceni, să-ţi ţiu scaunu’, dacă tre’, pentru asta mă bat şi cu..
–   Texte, Marean,  i-ai promis-o şi lui Geoană, cine nu ştie, îl întrerupse plictisit liderul aruncându-şi discret o privire uşor admirativă în oglinda de lângă tabloul de pe peretele biroului în care purta cu mândrie o cravată roşie şi basca  a la Che.
–  Am zis, recunosc, da’ m-am scârbit de greaţă când am văzut că-şi vinde şi femeia, a dracu’  maimuţoi implementat, numa’ ca s-apuce…
–  Să vorbim de ale noastre, deci ştii ce ai de făcut…
–  N-avea grijă, Şefu, soarta mea a fost hotărâtă de destin, toate  e bune  între membrii de partid, ne înţelegem din priviri, prin telepatie, deci prezenţa mea e datorită stării Bucureştiului, deci care avem grijă de el. Şi ne ajută unii şi alţii, că avem oameni şi doamna Cati, care am tot respectul din punctul meu de vedere.

( scrisă la 1 mai 2010)